„Bucovina” cântă la finala naţională Wacken Metal Battle România de la Sibiu

Finala naţională cu numărul şapte a celui mai important concurs de muzică rock din lume, „Wacken Metal Battle„, se va desfăşura în 23 iunie la Sibiu. Alături de cele patru trupe calificate în finală – „Eternal Fire” (Bucureşti), „Hteththemeth” (Braşov), „For the Wicked” (Cluj-Napoca) şi „Mindcage Escape” (Bucureşti), pe scena clubului Oldies va mai urca trupa „Bucovina”, finalistă a ediţiei din 2011 a concursului.

“Suntem încântaţi să revenim în Sibiu, oraşul în care am învins în finala Wacken Metal Battle România în urmă cu cinci ani. Vom păşi cu ceva emoţii pe scena clubului Oldies din Sibiu, acolo unde am dat unul din cele mai bune, chiar dacă scurte, concerte din carieră, şi ne onorează invitaţia organizatorilor Wacken Metal Battle de a cânta în recital în finala din acest an. În timpul care a trecut de atunci am mai scos încă două albume, iar în iunie aducem cu noi la Sibiu cel mai recent produs al nostru, Nestrămutat, alături de celelalte albume, merchandise şi altele. Aşa că invităm pe toţi metaliştii (şi metalistele) din Sibiu şi din împrejurimi să fie alături de trupele din finala Wacken Metal Battle România şi de «Bucovina» pe 23 iunie, să facem împreună un show ce va fi ţinut minte măcar încă cinci ani”, a declarat Florin “Crivăţ” Tibu, leader-ul trupei „Bucovina”.

wacken

Atmosferă incendiară la Wacken Metal Battle în Germania

În prezent, concursul Wacken Metal Battle, ajuns a a 12-a ediţie, se desfăşoară în peste 40 de ţări de pe întreg mapamondul. De la prima ediţie, evenimentul a reunit scenele de metal internaţionale la festivalul Wacken Open Air. În cei unsprezece ani, concursul a sprijinit o serie de trupe, în punctul de plecare al carierei lor: „Drone”, „Tortura Squad”, „Battle Beast” sau „Hammercult”.
Trupele care au reprezentat ţara noastră până acum în finala de la Wacken au fost: „X-plod” (2009), „Altar” (2010), „Bucovina” (2011), „Gothic” (2012), „God” (2013), „Dirty Shirt” (2014) şi „Dark Fusion” (2015).
Finala internaţională va avea loc în perioada 3-6 august, în cadrul festivalului Wacken Open Air (Germania).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*