„Călăreții roșii“ sunt pe cai mari

CSC 1599 Șelimbăr e revelația sezonului în Liga 2 la fotbal. După 4 etape, continuă să ocupe prima poziție în clasament, cu 3 victorii și un rezultat de egalitate! Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 11, întâlnește Viitorul Pandurii Tg. Jiu în deplasare, echipă care n-a bătut decât pe … Dinamo,  în rest înregistrând înfrângeri pe linie. (Dan GREAVU)

foto: facebook/CSC 1599 Șelimbăr

„Călăreții roșii“ sunt pe cai mari în acest sezon. Cu un loc puternic remaniat și după o perioadă de pregătire cu rezultate mai puțin satisfăcătoare, au avut parte de un start de sezon lansat, cu 3 victorii (1-0, acasă, cu FC Brașov, 4-0, acasă, cu Politehnica Timișoara, 2-1 cu Progresul Spartac, în deplasare și 1-1 cu Oțelul Galați). Trei victorii și un rezultat de egalitate care i-au urcat în fotoliul de lider, în condițiile în care joacă toate meciurile departe de fani, arena proprie fiind în construcție.

Cu respect și prudență

Sâmbătă, la Tg. Jiu, pe arena de 28 de milioane de euro construită cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, echipa din Șelimbăr va fi primită cu respect și prudență. Întâlnește o grupare în suferință, care își caută echilibrul după un start ratat de campionat. „Sperăm din tot sufletul să învățăm din greșelile făcute în toate aceste meciuri. Avem trei înfrângeri, toate din penalti. Am mare încredere în jucătorii noștri, niște băieți de caracter, care își doresc, dar din păcate avem foarte multe oscilații în jocurile oficiale“, arată Florin Stângă, antrenorul gazdelor.

Egal cu fosta campioană

În runda precedentă, sâmbătă 26 august, la Rm. Vâlcea, CSC 1599 Șelimbăr a terminat la egalitate cu fosta campioană a României, Oțelul Galați, în fața a peste 1000 de spectatori, scor 1-1 (0-0). Oaspeții au deschis scorul  din penalti, echipa noastră reușind egalarea prin Octavian Ursu (‘50), fotbalistul sosit în vară de la Poli Timișoara, care a executat impecabil o lovitură liberă, mingea lovind stâlpul din dreapta portarului advers înainte de a intra în poartă. „Călăreții“ au avut în mai multe rânduri meciul în mână, însă s-au izbit de rezistența lui Cosmin Dur Bozoancă, autorul unor intervenții extrem de inspirate. „Ne bucurăm că echipa are reacție, este o echipă puternică. Putem bate pe oricine“, a declarat antrenorul Eugen Beza, după meciul cu Oțelul.

Clasament la zi

Ultimele două partide dintre CSC Șelimbăr și Viitorul Tg. Jiu, una oficială, iar cealaltă amicală, s-au încheiat cu victoria gorjenilor, 1-0 respectiv 2-1. „Faptul că am pierdut jocul de campionat în ediția trecută, am pierdut jocul amical din această vară, trebuie să ne țină într-o stare de alertă, de concentrare maximă și să ne motiveze totodată“, a atras atenția Eugen Beza.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*