Ce se întâmplă cu cinematografele, cafenelele și jocurile de noroc. Noi decizii adoptate azi

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a adoptat azi noi decizii, în contextul stării de alertă. 

Pentru localităţile cu incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la peste 3/1000 de locuitori la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pun în aplicare următoarele măsuri:

Ø Pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă
Ø Pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive–in sunt interzise;
Ø Pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi  nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

Ø În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi anterior care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite
prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
Ø Pentru o perioada de 14 zile activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi;
Ø Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt
din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;
Ø Pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

Ø Instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea pandemiei cu COVID-19 îşi vor intensifica măsurile de supraveghere şi control pe teritoriul respectivelor localităţi.

Pentru localităţile cu incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile între 1,5 şi 3 la 1000 de locuitori la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pun în aplicare următoarele măsuri:

Ø Pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
Ø Pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive–in sunt interzise;
Ø Pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00;
Ø În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi anterior care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite
prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
Ø Pentru o perioada de 14 zile activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06,00 – 23,00;

Ø Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt
din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;
Ø Pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

Ø Instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea pandemiei cu COVID-19 îşi vor intensifica măsurile de supraveghere şi control pe teritoriul respectivelor localităţi.

Începând cu data de 16 decembrie 2020 vor fi puse în aplicare măsurile stabilite privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prin raportarea la rata de incidenţă cumulată a fiecărei localităţi.

Dă clic pentru a accesa 15_12_Anexa-1-la-Hotararea-CJSU-nr.-118-din-15.12.2020-.pdf

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*