Cinci copii cu malformaţii cardiace grave, operaţi de echipe internaţionale, la Sibiu, prin Fundaţia Polisano

Cinci copii, cu vârste între 11 luni şi 16 ani, născuţi cu grave malformaţii cardiace, proveniţi din familii cu resurse financiare limitate, au fost operaţi în perioada 22-23 aprilie la Sibiu, de către echipe internaţionale de medici, costurile fiind acoperite de către Fundaţia Polisano, cu ajutorul partenerilor săi.

„Trei medici de renume mondial, dr. Şerban Stoica din Anglia, dr. Sune Johansson şi dr. Petru Liuba din Suedia, au acceptat invitaţia noastră de a participa pro-bono la aceste intervenţii. Copiii nu au putut fi trataţi în puţinele centre de specialitate din ţară din cauza complexităţii malformaţiilor şi nu au avut posibilitatea să acceseze servicii medicale în ţările vestice, unde costurile s-ar ridica la peste 40.000 de euro per intervenţie. Fundaţia Polisano a suportat toate cheltuielile, astfel încât copiii să fie trataţi aproape de casă şi de cei dragi”, a anunțat Cătălina Costache, directorul executiv al Fundaţiei Polisano.

Doi dintre pacienţi, un băieţel de 11 luni şi o fetiţă de opt ani, cu insuficienţă cardiacă severă, au fost operaţi de către Echipa Inimii din cadrul Spitalului European Polisano, căreia i s-a alăturat dr. Şerban Stoica, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol. La aceste intervenţii a asistat şi dr. Sune Johansson, care are o experienţă de peste 40 de ani în operarea malformaţiilor cardiace complexe la copii.

Celelalte trei cazuri, copii cu vârste de la un an la 16 ani, au fost soluţionate prin metode minim-invazive, cu asistenţa dr. Petru Liuba, profesor asociat al Universităţii din Lund, Suedia, şi medic primar cardiologie congenitală intervenţională pediatrică.

„Daniel, un băieţel de opt ani, provenit dintr-o familie cu şase fraţi, crescuţi doar de mamă, şi diagnosticat cu stenoză aortică avansată, se va bucura în sfârşit de o copilărie normală. Acesta va putea să parcurgă fără probleme drumul zilnic, de o oră, către şcoală. În mod similar, un băieţel de numai un an, suspect de deficit septal ventricular, abandonat de părinţi în spital, după naştere, din cauza complexităţii malformaţiei, va putea fi reintegrat în familie. Crescut fără afecţiunea şi grija părinţilor, acesta nu a putut fi operat până acum, deoarece nu atingea o greutate optimă pentru realizarea unei intervenţii de asemenea amploare”, a mai declarat Costache.

13006653_1024111384348798_5076997952118392174_n

De la începutul anului, Fundaţia Polisano a finanţat 12 intervenţii chirurgicale complexe, care nu puteau fi realizate în sistemul public din lipsa specialiştilor în patologiile respective sau a lipsei echipamentelor necesare.

Conform unui raport al Băncii Mondiale, anual, peste 3.000 de copii din România ar avea nevoie de intervenţii chirurgicale cardiace, dar în puţinele centre de profil din ţară ajung să fie realizate doar 600 operaţii, se mai afirmă în comunicatul Fundaţiei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*