Comori spirituale la Centenar

Muzeul ASTRA propune, în acest sfârșit de săptămână, un program-record de evenimente.

„ASTRA Multicultural“, ediţia a III-a, se va desfășura la Sibiu în perioada 12-15 iulie. Această inițiativă dezvoltată în cadrul proiectului „Patrimoniu deschis“ vine să aducă frumusețea valorilor multietnice în fața publicului vizitator prin animații culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și gastronomie.

Mâine, 13 iulie, intrarea va fi liberă, iar de la ora 12.00, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, le va ura bun venit celor care sărbătoresc județul Sibiu în anul Centenarului în Muzeul ASTRA, la Pavilionul Muzeal Multicultural. Muzeul ASTRA oferă, începând cu ora 13.00, o serie de evenimente cu specific multicultural, dar și gastronomic. De la ora 14.30, la Târgul de Țară, sibienii îi vor putea urmări pe elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu”.

Pe scena de pe lac are loc, tot mâine, începând cu ora 17.00, un spectacol folcloric oferit de Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului și invitații lor: Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Izabela Tomiță și Gabriel Popescu, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Sînziana Ștefan, Sebastian Stan.

Cultură prin fapte

Evenimentul este organizat sub egida Anului European al Patrimoniului. „«ASTRA Multicultural» transmite mesajul «Unitate prin diversitate», unitate în contextul european, unitate realizată prin fenomenul ASTRA. O să fie un maraton de evenimente desfășurate în toate zonele etnografice prezente în Muzeul ASTRA. Vom avea animații culturale în 14 gospodării, monumente expuse în muzeu, dar și 30 de ateliere interactive în care vor participa peste 350 de meșteri, muzicanți și dansatori. Vrem să fim prezenți din ce în ce mai mult în programele sustenabile de dezvoltare regională în segmentul turistic și gastronomic. Și vom fi prezenți prin fapte! Vom avea ateliere interactive, bucate tradiționale la Târgul de țară, dansuri populare“, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu și realizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Festivalul Filmului European

Tot în cadrul evenimentului ASTRA Multicultural, va avea loc Festivalul Filmului European. Vizitatorii vor avea ocazia să vizioneze cinci filme puse la dispoziţie prin amabilitatea ambasadelor Austriei, Germaniei, Italiei şi a Centrului Cultural German din Sibiu. În deschiderea festivalului va avea loc premiera filmului documentar „Scară în groapă cu lei“ („Leiter in der Löwengrube“), în regia lui Bernhard Rammersdorfer şi a lui Ferenc Gutai. Filmul prezintă povestea lui Leopold Engleiter, supravieţuitor al lagărelor de concentrare naziste, un martor ocular, ajuns la vârsta de 107 ani. Acest film va fi proiectat pentru prima oară în România. Proiecţia va avea loc mâine, 13 iulie, în sala Târg, la ora 16.00, în Pavilionul Muzeal Multicultural, la intrarea principală din Muzeul în aer liber. Sâmbătă și duminică, între orele 10 – 18, va avea loc proiecția filmelor „Good bye Lenin“ și „Almanya“ / „Bine ați venit în Germania“ / „Willkomen in Deutschland“, oferite de Centrul Cultural din Sibiu cu sprijinul Goethe-Institut din Atena, urmate de filmele „Italo“ și „Scussate se Esisto“, din partea Institutului de Cultură Italian. Filmele au subtitrare în limba engleză. Intrarea va fi liberă.

Cahle transilvănene

Muzeul ASTRA are rolul de partener și de gazdă al expoziției „Teracota, mon amour!”, care va fi vernisată vineri, 13 iulie, de la ora 13.00, la Pavilionul din Jina din Muzeul în aer liber. Expoziția organizată de Cuimbold şi Teracota Mediaş cuprinde aproximativ 100 de cahle pictate, manufacturate în Mediaş, la ultima fabrică de sobe cu cahle presate şi pictate manual din România. Expoziția are ca scop să atragă atenția asupra unor meșteșuguri și manufacturi pe cale de dispariție pentru a le ajuta să supraviețuiască și să se adapteze la secolul XXI. La eveniment va fi prezentă o parte din mica echipă a fabricii, inclusiv tânăra sculptoriță Nicoleta Iulia Costescu, absolventă a Universității Naționale de Arte din București. Alături de piesele ceramice, în cadrul „Teracota, mon amour!” vor fi expuse mai multe sobe mobile cu cahle pictate, lipite cu pământ galben. În cadrul vernisajului, unul dintre meșterii presatori de la Teracota va susține un workshop de manufacturat cahle folosind exclusiv tehnici și unelte tradiționale, utilizate în fluxul zilnic de producție.

„Satul din spatele frontului“, o experiență de neuitat

Sâmbătă și duminică, în paralel cu „ASTRA Multicultural“, va continua și proiectul „Satul din spatele frontului“, care va aduce în Muzeul în aer liber o serie de animații culturale menite să dezvăluie publicului vizitator aspectele complexe ale zonelor rurale din timpul Primului Războiului Mondial.

Acest proiect face parte din oferta cultural-turistică pe care Muzeul ASTRA a pregătit-o pentru anul acesta, fiind desfășurat în cadrul Programului Centenar. „În cadrul proiectului «Satul din spatele frontului», vor fi redate secvențele de pregătire a gospodăriilor aflate pe linia frontului din Primul Război Mondial, ilustrându-se modul cum era organizat interiorul unei gospodării cu încartiruire de trupe. Ca și componentă gastronomică, vom organiza în Muzeul în aer liber ateliere de gătit cu mâncăruri specifice tuturor provinciilor istorice românești. Toate reconstituirile din acest program sunt făcute cu elemente de recuzită similară celor existente în acele vremuri“, a mai anunțat directorul complexului muzeal.


Calendar gastronomic ASTRA multicultural 2018

Interval orar/zi: 10:00 – 18:00

Vineri, 13 iulie

Gătesc echipe din județul Sibiu:

·         Păuca, Țara Secașelor – ciorbă de zdrențișoare, zamă de bâte, plăcinte pe dește

·         Roșia, Valea Hârtibaciului – brodenlaven, tocană de carne cu pisătură, plăcintă de mălai

·         Moșna, Valea Târnavelor – sarmale ca la Moșna, ciorbă de varză, lichiu cu varză

·         Arpașu de Sus, Țara Oltului – fasole frecată cu zeamă de prune, coaste de porc cu cir de făină de mălai, plăcinte împăturite

·         Sadu, Mărginimea Sibiului – ciorbă de găluște, tocăniță de oaie, plăcinta miresii

Sâmbătă, 14 iulie

Gătesc:

·         rromi – păstăi scăzute – Poiana Perișani

·         ucrainieni – crap cu varză – Târgul de țară

·         vlahii din Timoc – bulumac cu varză, zeamă acră de pasăre, pâine la țăst – Târgul de țară

·         Basarabia – babă neagră și babă albă – Târgul de țară

·         Valea Viilor – fasole cu cârnați – Târgul de țară

·         tătarii – ciorba tătărească – Târgul de țară

·         Dăbuleni – mâncare de murături, dulceață de lubenițe

Duminică, 15 iulie

Gătesc:

·         rromi- tocană de porc cu cartofi – Poiana Perișani

·         ucrainieni – ciorbă de pește – Mahmudia

·         vlahii din Timoc – mâncare de urzici, mâncare de ouă cu mălai, plăcinte cu brânză – Târgul de țară

·         Basarabia – babă neagră și babă albă – Târgul de țară

·         tătarii – fasole cu carne de vită – Târgul de țară

·         Dăbuleni – mâncare cu vinete – Găleșoaia Nouă


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*