Concurenți din 28 de județe vin la Festivalul Internațional de Interpretare „Capitala Muzicală” de la Sibiu

172 de tineri talentați din 40 de localități s-au înscris la cele patru secțiuni ale Festivalului Internațional de Interpretare „Capitala Muzicală”: muzică pop, folk, clasică instrumentală și muzică populară.

Ediția a V-a a festivalului va avea loc la Sibiu, în perioada 25 – 27 august.

Evoluția concurenților poate fi urmărită pe scena Sălii Thalia, în cele două zile de concurs, 25 și 26 august, iar câștigătorii pot fi aplaudați în cadrul Galei Laureaților din 27 august. Juriul este prezidat și în acest an de compozitorul Horia Moculescu, alături de alte nume cunoscute la nivel național, dar și de profesori de muzică și interpreți din Sibiu: soprana Felicia Filip, compozitorul Mihai Alexandru (autorul piesei câștigătoare „Eurovision” România 2017), compozitorul Nicolae Caragia, cantautorul Radu Pietreanu, Ileana Vieru Radio „Antena Satelor”, Rodica Tulbure – Radio Cluj, prof. Emese Kalman, prof. Sanda Vulcu, prof. Laura Maniu (Liceul de Artă Sibiu), interpretul Mihai Mărginean, instrumentistul Cosmin Curtean, Rareș Mariș (câștigătorul ediției a II-a, 2014).

Ca în fiecare an, oaspeții Sibiului vor avea și un program rezervat pentru vizitarea centrului istoric al orașului, însoțiți fiind de voluntarii ”Viața la Pozitiv”.

Începând cu această ediție, festivalul este membru al WAFA (World Association of Festivals and Artists).

Intrarea este liberă pentru toții sibienii (în limita locurilor disponibile), având rezervate locuri și pentru copii din centre de plasament și vârstnici asistați social de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu.

Program concursuri

Vineri 25 august, orele 16.00 – 19.00: concursuri muzică clasică instrumentală, muzică folk, muzică populară;

Sâmbătă 26 august, orele 10.00 – 19.00: concurs muzică ușoară;

Duminică 27 august, orele 14.00 – 17.30 Gala Laureaților.

Recitaluri

Vineri 25 august ora 19.00: Radu Pietreanu, Radu Nechifor și Dreamcatchers, recitaluri câștigători ai ediției a IV-a, 2016;

Sâmbătă 26 august ora 12.00: Radu Nechifor și Magic Band, ora 19.00, recitaluri câștigători ai ediției a IV-a, 2016;

Duminică 27 august ora 14.00: festivitate de premiere, recitaluri câștigători 2017, Robert Botezan (finalist Vocea României 2017) și Felicia Filip.

2 Comments

  1. Mihalache says:

    Festivalul nu e inca membru Wafa . Poate incepand de anul viitor.http://www.wafainternational.com/DisplayNewsItem.aspx?folderId=NF2009829669757 in stanga vedeti Festivalurile Wafa
    In plus au fost vreo 130 de momente/Multi concurenti au participat la mai multe sectiuni aici puteti vedea exact cati concurenti a avut http://ghidulfestivalurilor.blogspot.ro/2017/08/festivalul-capitala-muzicala-sibiu-25.html#more

  2. Vă mulțumim pentru precizări și ne cerem scuze pentru informațiile inexacte. Ele ne-au fost furnizate de organizatori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*