CSU Sibiu a demonstrat la Cluj că poate produce surpriza

În Sala BT Arena, campioana U-BT Cluj s-a impus greu în fața „vulturilor“, în primul meci din play-off, scor 89-79. Meciul doi se joacă vineri în Sala Transilvania.

U-BT Cluj-Napoca și CSU Sibiu s-au întâlnit ieri, de la ora 17:00, în BT Arena, în primul meci din turul 1 al play-off-ului. Din postură de mare favorită, campioana a primit o replică viguroasă din partea sibienilor, care au rămas în joc până aproape de final.

Miguel Angel Hoyo i-a trimis pe teren în formula de start pe Uță – McGrew – Pratt – Tamulis – Tohătan, în timp ce Mihai Silvășan a început cu Stipanovic – Grasu – Guzman – Richard  – Brown.

Cele două echipe au mers cap la cap în primele minute ale jocului, prima diferență de două posesii fiind înregistrată cu cinci minute înainte de final, 13-8 pentru gazde, după două aruncări libere marcate de Andrija Stipanovic. Clujenii aveau să se desprindă la nouă puncte, 19-10, după două triple marcate de Stewart și Brown.

Până la finalul sfertului, Stewart a mai reușit un coș de două puncte, iar Hogue a împărțit o pereche de libere. Sibiul a arătat un baschet agresiv în primul act și a beneficiat de  11 aruncări libere în primul sfert. Actul întâi avea să se încheie cu scorul de 22-21 în favoarea gazdelor.

U-BT Cluj-Napoca s-a distanțat din nou la două posesii în startul sfertului secund. O aruncare liberă marcată de Hogue și o „triplă” venită de la Stewart au dus scorul la 27-23. Cu o apărare mai atentă în debutul sfertului al doilea, Sibiul s-a apropiat la un singur punct, 29-28, în special datorită lui Blake. „Galben-albaștrii” aveau să preia conducerea, 32-31, după ce McGrew a marcat o aruncare de trei puncte și a primit o aruncare liberă suplimentară în urma unui fault comis de Stipanovic.

„Vulturii“ au continuat să joace mult peste media din acest sezon și au demonstrat că locul 8 este doar o întâmplare. S-au distanțat la 39-35, înainte ca Stewart să marcheze două libere. U-BT Cluj-Napoca avea însă să câștige în cele din urmă prima repriză cu 42-41, după un coș de trei puncte marcat de Colceag.

CSU Sibiu a început sfertul cu un parțial de 5-0 pentru un 46-42. Formația sibiană a continuat să strălucească în BT Arena și s-a distanțat la șase puncte, 50-44. Bircevic a readus echilibrul cu un coș de trei puncte, înainte ca Elijah Stewart să finalizeze un contraatac. Tot Stewart avea să o readucă pe U-BT în avantaj, 51-50, cu două aruncări libere marcate.

Cele două echipe au mers cap la cap în sfertul al treilea. Padgett și Hogue fiind actorii principali sub cele două panouri.  U-BT avea să intre cu un avantaj de trei puncte, 61-58, după reușita lui Brandon Brown.

U-BT a controlat sfertul al patrulea și s-a distanțat la șase puncte, 65-59, după reușitele lui Stefan Bircevic. Sibienii au replicat la coșul opus, în timp ce Bircevic a marcat un coș cu fault pentru 68-59.  Pratt a marcat pentru oaspeți, dar Bircevic și-a continuat show-ul la panoul nostru cu o nouă triplă. U-BT avea să se distanțeze la 74-63, după un coș de trei puncte marcat de Richard.

Sibienii au încercat să revină în meci, dar linia de stranieri propusă de Mihai Silvășan a făcut diferența în partea a doua.  U-BT a câștigat cu 89-79, dar campioana poate fi barată din calea spre turul următor în meciul doi, programat vineri, de la ora 19, în Sala Transilvania.

Sibiul a avut cinci jucători care au marcat peste 10 puncte în acest duel, dar acest lucru nu a fost suficient.

CSU Sibiu: Rareș Uță 14 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisiv, Lucas Tohătan 13 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive, Javion Blake 13 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, James Padgett 12 puncte, 3 recuperări, Mo Pratt 11 puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive, Tanner McGrew 11 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, Mirel Dragoste 3 puncte și 3 recuperări, Olaf Schaftenaar 2 puncte și 3 recuperări.

Pentru U-BT Cluj-Napoca au marcat: Stipanovic 16 puncte, Bircevic 16, Stewart 14, Brown 11, Richard 9, Hogue 9, Watson 6, Colceag 3, Grasu 3, Guzman 2.

Miguel Angel Hoyo a declarat după meci:

„Mici detalii au făcut diferența în ultimele minute. Câteva greșeli și doi jucători de la Cluj erau liberi, apoi la nivelul recuperărilor la fel. Câteva faulturi care sunt greu de acordat în mod normal. Ei au câștigat un meci strâns. E greu de spus care a fost cheia succesului pentru Cluj. Ei au marcat și noi am ratat câteva aruncări libere. Și în prima repriză am ratat câteva lay-up-uri. În trei minute am uitat acest joc și trebuie să ne concentrăm la următorul. Este precum o finală și trebuie să jucăm mai bine ca să îi învingem. Avem nevoie de suportul fanilor, și pe această cale le cer să ne susțină, sunt extraordinari. În ultimul sfert am avut câteva momente mai slabe și avem nevoie de ajutor lor vineri, pentru a ne putea împinge de la spate în asemenea momente slabe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*