DNA a intrat pe fir

Procurorii DNA au dispus, pe 28 martie, începerea urmării penale in rem în cazul admiterii la liceu a fiicei șefului ISU Sibiu. Colonelul Cosmin Balcu și-a înscris fata la unul dintre cele mai bune licee din județ, pe locurile rezervate copiilor de romi, deși recunoaște că nici el și nici soția sa nu sunt de etnie romă. Procurorii cercetează acest caz, existând suspiciunea săvârșirii infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, faptă pentru care legea prevede până la 3 ani de închisoare.

Dorin CioabaAșa după cum Mesagerul de Sibiu a relatat în exclusivitate, la sfârșitul anului trecut, comandantul pompierilor sibieni a reușit să-și înscrie fiica pe locurile speciale rezervate romilor. Procedeul a fost simplu. Pentru asta nu a avut nevoie decât de o adeverință care să ateste apartenența la etnia romă, o adeverință de care a făcut rost de la Partidul Alianța Democrată a Romilor. Cu ajutorul acestui act, fiica lui Balcu a fost admisă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“, în sesiunea de admitere 2015, când a concurat pentru un loc special și fiica lui Goguleț Mihuțescu, acesta din urmă aparținând unei cunoscute familii de romi din Sibiu.

Cioabă a semnat

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu nu are competența de a verifica etnia elevilor înscriși. „Noi suntem obligați să luăm de bune adeverințele emise de organizațiile romilor. Din punctul nostru de vedere, această înscriere este legală”, susține inspectorul general Ștefan Firu. În dosarul înregistrat la IȘJ Sibiu se găsește o adeverință semnată și ștampilată și semnată de Dorin Cioabă, în calitate de președinte al Partidului Alianța Democrată a Romilor. „În fața comisiei de admitere s-a prezentat dl. Balcu, însoțit de fiica sa. A prezentat documentul, fără să fie vreo problemă. Nu știu dacă dl. Balcu este de etnie romă, însă documentul prezentat este valabil“, afirmă Petru Duca, președintele Partidei Romilor din Sibiu.

Bunicul Vințan, prieten de familie cu Cioabă

Deși, inițial, a pretins că nu a eliberat nicio astfel de adeverință, Dorin Cioabă și-a „amintit“ că este prieten cu Ioan Vințan, socrul lui Balcu. „Eu nu îl cunosc pe ginerele lui, dacă mi-ați zis de Balcu nici nu știu cine e, dar dl. Vințan este de etnie romă. Dl. Vințan a venit la noi, fiindcă de mult timp el este membru aici, la noi în partid, la organizația Centrul Creștin, el este de etnie romă și a zis că are nevoie de adeverință. El are și adeziune, are și declarația pe proprie răspundere că e de etnie romă. El este de etnie romă, eu l-am găsit în organizația condusă de tatăl meu. El a fost prieten cu tatăl meu, cu mai mulți din conducerea organizației“, a menționat „regele“ romilor.

Balcu: „Este legal!“

Contactat de reporterii Mesagerului, Cosmin Balcu a declarat că nici el și nici soția sa nu sunt de etnie romă, dar a ținut să lămurească situația. „Este legal. Socrul meu este în Partida Romilor sau simpatizant. Nu e rom și nici țigan. E simpatizant. Dl. Cioabă a dat hârtie pentru socrul meu și, pe lege, au fost două locuri cu doi înscriși. Colegiul a aprobat dosarul, că a fost dosar complet, cu hârtia respectivă. Eu nu sunt de etnie. Nici soția mea nu e de etnie. Dar socrul meu zice: «eu sunt cu ei, sunt acolo». Dacă am avut o variantă legală, de ce să nu profit de ea?”, ne-a spus colonelul. Ba, mai mult, Balcu a dat de înțeles că va folosi această facilitate și la viitoarea admitere la facultate, în interesul copilului său, dacă va fi nevoie.

Semn de întrebare

Dacă părinții nu sunt de etnie romă, de ce în adeverința în discuție scrie negru pe alb că fiica lor „este de etnie romă”? Tocmai acest aspect este acum cercetat de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba. Procurorii verifică dosarul de înscriere al fiicei șefului de la ISU Sibiu, urmând să stabilească dacă și cine a încălcat legea. Persoanele vizate sunt colonelul Balcu, socrul său, Ioan Vințan, și „regele“ Dorin Cioabă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*