Expoziţia „Crucea, de la comunitate la comuniune”, la Casa Artelor

Duminică, 1 aprilie, Asociaţia Eleon şi Muzeul ASTRA organizează, începând cu ora 17.00, la vernisajul expoziţiei „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”.

Organizată cu binecuvântarea ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, și cu sprijinul dr. Sorin Costina, al Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Mitropoliei Ardealului Sibiu, Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, Consiliului Judeţean Sibiu, Consiliului Judeţean Alba, Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” Alba Iulia, expoziţia va fi deschisă la Casa Artelor din Piaţa Mică, nr. 21, până în data de 3 iunie.

Expoziţia prezintă obiecte folosite în practica religioasă (icoane, cruci, pristolnice) şi lucrări de artă contemporană cu tematică explicit sau implicit religioasă. Tipologia obiectelor este variată, de la icoană la pictură de şevalet şi sculptură, de la arta populară la arta cultă, însă în toate este prezentă crucea: ca jertfă de sine asumată, ca depăşire a propriilor limite şi a barierelor dintre noi, ca sprijin şi nădejde, ca semn al biruinţei morţii înscris în creaţie. În acelaşi timp, expoziţia înfăţişează diverse moduri de abordare a tematicii propuse, de la cel strict dogmatic al icoanei, fereastră spre cer, la cel mai puţin sofisticat, dar sincer şi profund în credinţă, al artei populare, până la cel elaborat, cercetător în formă şi în înţeles al artei culte.

Artiştii au acceptat o expoziţie care nu-i promovează pe ei înşişi, aşezându-se în umbra temei. Participanţii sunt pictori şi sculptori contemporani între care se află personalităţi de primă mărime ale artei contemporane româneşti: Horia Bernea, Vasile Gorduz, Paul Gherasim, Marin Gherasim, Gheorghe Berindei, Dacian Andoni, Alexandru Antonescu, Cristian Diţoiu, Remus Dragomir, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Mariana Gheorghiu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Angela Hanc, Matei Lăzărescu, George Mircea, Dan Mohanu, Silviu Oravitzan, Christian Paraschiv, Horea Paştina, Ovidiu Paştina, Silvia Radu, Andrei Rosetti, Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, Ovidiu Simionescu, Constantin Ținteanu, Su Yan, Ana Maria şi Mihai Ariciu. Icoanele pictate pe lemn sunt realizate de doi artişti cu pregătire academică şi o lungă experienţă în pictura bisericească, Vasile Lefter şi Toma Chituc. Nicolae Muntean, meşter popular ce a primit titlul de Tezaur Uman Viu, expune icoane pictate pe sticlă, Teo şi Ioana Bindea, cruci de lemn sculptate, iar Jorj Dimitriu, câteva obiecte casnice tradiţionale din lemn.

„Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani” este o expoziţie itinerantă care a debutat în oraşul Unirii, Alba Iulia, în 30 noiembrie 2017, apoi a fost vernisată la Iaşi, în 18 ianuarie 2018, urmând ca anul acesta să fie găzduită la Chişinău, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti.

Vernisajul va avea loc cu binecuvîntarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurenţiu. Prezentarea expoziției va fi făcută de dr. Mirela Creţu, director Muzee Pavilionare, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, respectiv dr. Elena Dana Prioteasa, curator.

În continuare, pr. prof. dr. Ioan I. Ică jr. va lansa cartea „Ziua în care a început revoluția – regândind sensul Crucii lui Iisus” și împreună cu eseistul dr. Costion Nicolescu va modera un dialog cu artiștii prezenți la vernisaj: Dacian Andoni, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Dan Mohanu, Silviu Oravitzan, Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Su Yan, Ana Maria şi Mihai Ariciu, Vasile Lefter.

În perioada desfăşurării expoziţiei, în sala de conferinţe a Casei Artelor vor fi proiectate secvenţe din interviuri cu pr. prof. dr. Ioan Ică jr., pr. prof. dr. Constantin Coman, Silvia Radu, Horea Paştina, Ion Grigorescu, Costion Nicolescu, Dan Mohanu, tematica acestora fiind crucea şi expoziţia dedicată ei.

Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 1 aprilie – 3 iunie, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*