FINALA începe astăzi!

BC CSU Sibiu începe seria meciurilor din Finala Ligii Naționale cu CSM CSU Oradea.

Astăzi este programat primul meci, de la ora 18.00, urmând ca meciul 2 să se joace tot la Sala Transilvania, miercuri, de la ora 19.00. Ambele meciuri se vor disputa cu casa închisă, iar suporterii care vor participa la cele două partide, vor fi martorii unui show grandios! Va mixa ARIAS și vom avea parte de un spectacol extraordinar de dans cu trupele ”Young till Death” și ”Iron Kids” ale Studioului KOLORAT, dar și cu CSU Sibiu Dancers by Fantasy Dance. Fan Zone-ul Casa Baschetului va fi împâmzit de o mulțime de surprize pentru cei mai devotați suporteri din țară, urmând a fi deschis cu o oră înaintea fiecărei partide.

Baschetbaliștii sibieni sunt pregătiți de primul duel al celui mai așteptat moment al campionatului. După ce au învins Oradea și în utimul act al Cupei României, elevii lui Dan Fleșeriu sunt hotărâți să facă meciuri bune în compania campioanei en-titre, CSM CSU Oradea. Primul duel începe astăzi.

”Ultimele 2-3 zile au fost foarte lungi. Băieții sunt nerăbdători să joace. Cu siguranță vor fi meciuri strânse, cu angajament fizic foarte mare, cu încărcătură psihologică foarte mare, dar sunt meciuri pe care le-am visat și dorit de la începutul sezonului. Le-am și spus băieților că ar trebui să ne simțim ca atunci când ne-am întors din cantonamentul din Serbia și am vrut să începem o dată campionatul și meciurile oficiale.  Băieții sunt sănătoși, nu avem probleme de efectiv și sperăm să jucăm cu determinare, cu atitudine foarte bună. Suntem pregătiți sută la sută”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu înaintea primului meci.

Show din toate punctele de vedere

Frumoasa sibiancă ARIAS va mixa pentru Kevin Hardy & Co. și fanii CSU. Dacă nu i-ați ascultat muzica la Untold sau Neversea, în Liquid sau în Cotton, atunci aveți șansa de a o face acum, ARIAS pregătind mai multe piese îndrăgite atât de jucători, cât și de suporteri.

Artiștii trupei ”Pe Picioroange”, Carmen Stroia și Liviu Bledea, revin după un lung turneu în Statele Unite. Ei vor porni astăzi, la ora 16.30, din Piața Mare, iar fanii care vor să îi însoțească în drumul spre Sala Transilvania sunt așteptați acolo.

CSU Sibiu Dancers by Fantasy Dance vor înveseli din nou atmosfera între sferturi, în timp ce alte momente spectaculoase de streetdance vor fi pregătite de echipele de performanta ”Young Till Death” și ”Iron Kids”, din cadrul studioului KOLORAT Dance din Sibiu.

Informații pentru suporteri

Pentru că ne dorim un eveniment grandios, fără incidente, astfel îndemnăm suporterii să ajungă din timp la Sala Transilvania. Accesul suporterilor va începe la ora 17:00. Toți copiii peste 7 ani au nevoie de bilet sau abonament pentru a intra la meciuri. Cei sub 7 ani au accesul gratuit, însoțiți de un adult, dar nu au locul asigurat!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*