FOTO. Aeroportul Sibiu, modernizat și dezvoltat

O nouă etapă de progres în implementarea proiectului Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportului Internațional Sibiu.

 

Azi a fost emisă autorizația de construire pentru obiectivul „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” , proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Astfel, proiectul de modernizare a infrastructurii Aeroportului Internațional Sibiu a atins o nouă etapă de progres, extrem de
importantă și intră în linie dreaptă.

De la momentul semnării contractului de finanțare, iunie 2022 au fost derulate activități premergătoare necesare demarării lucrărilor de extindere: proiectare, autorizare de executare a lucrărilor, respectiv organizarea de șantier. În baza autorizației de organizare de șantier și demolare emisă la data de 20 septembrie 2022 și până în prezent a fost realizat punctul de acces temporar pentru autovehicule și pasageri, activități de împrejmuire a zonei de șantier, îndepărtarea și evacuarea stratului vegetal, orizontalizarea terenului, precum și alte activități aferente proceselor organizatorice.

Noua structură va avea o suprafață construită de 22.400 m.p., cu o capacitate totală de procesare de aproximativ 2,5 milioane de pasageri, 6 filtre de securitate, 7 automate pentru self check-in, 10 ghișee check-in cu operator, unul dintre acestea deservind fluxul de VIP, 7 porți de îmbarcare, precum și alte dotări necesare traficului aerian internațional intra și extra comunitar, plus spații publice de uz comercial și utilitar.

”Avem șansa ca județul Sibiu să poată oferi locuitorilor săi, cât și celor din zonele limitrofe, un aeroport pe care îl dorim modernizat, extins și adus la nivelul actual de confort și securitate din domeniul transporturilor aeriene. Ne dorim lucrări de calitate, care să permită funcționarea optimă și eficientă a acestuia”, a declarat Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.

„În acest moment, intrăm în linie dreaptă și avem conturată imaginea de ansamblu în ceea ce privește derularea lucrărilor efective din cadrul acestui proiect de anvergură pentru Aeroportul Internațional Sibiu cu impact major asupra regiunii pe care o deservim.” – a declarat Marius Ioan GÎRDEA, Director General al Aeroportului Internațional Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*