FOTO VIDEO Apariție spectaculoasă: Moș Crăciun a venit cu mașina pompierilor la Târgul de Crăciun de la Tălmaciu

Astăzi s-a deschis cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun de la Tâlmaciu, iar copiii prezenți la eveniment au avut parte de o surpriză de proporții. Moș Crăciun a venit și el la eveniment, și nu oricum, ci cu mașina pompierilor.

 

După ce au colindat și au ascultat colinzi, cei mici au savurat alături de părinți din bunătățile de la căsuțele din Târg. Și au avut parte de o surpriză neașteptată: Moș Crăciun și-a făcut apariția. Nu a venit cu sania trasă de reni, din lipsă de zăpadă, ci cu mașina pompierilor din localitate. Și a împărțit dulciuri pentru toți copiii.

”Cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun de la Tâlmaciu vine cu multe surprize. Am pregătit concerte de colinde și muzică populară, iar vizitatorii târgului se pot bucura de atmosfera de sărbătoare  dar și multe bunătăți tradiționale: cozonaci, hencleș, turtă dulce, vin fiert, vată pe băț etc. Așadar, vă așteptăm la Tălmaciu, la Târgul de Crăciun”, a spus Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*