Fotografii realizate de copii cu dizabilități, expuse la Primăria Sibiu

Ca în filmele Disney sau în serialele de pe Netflix, adevărații supereroi trăiesc foarte bine camuflați printre noi. Oameni obișnuiți ziua, posesori de puteri secrete puse în slujba binelui, noaptea.

Bruce Wayne mergea ziua la birou. Iar discreția este una dintre marile lor calități. Deși fac bine în fiecare zi, ies în lumina reflectoarelor mai rar. Însă când ies, lasă în urmă amintiri cu adevărat memorabile.

Proiectul Adevărații Supereroi e ideea prin care Asociația Focus Sibiu a dorit să îi aducă mai aproape de lumea minunată a fotografiei pe copiii cu autism, paralizie cerebrală, sindrom Down, tetrapareză spastică, miopie, microcefalie, ADHD și alte forme de dizabilitate aflați în îngrijirea Asociației D.A.R. (Dorință, Ajutor, Recuperare). În prima ediție a acestui proiect, copiii au avut ocazia să își personifice personajul preferat într-o ședință foto ca la carte. „Dintre toate proiectele derulate anul trecut de noi, de Asociația Focus, „Adevărații Supereroi” a fost, de departe, cel mai emoționant și mai plin de satisfacții proiect. Bucuria pe care am reușit să o facem acestor copii greu încercați este cu adevărat neprețuită”, spune Sebastian Marcovici, președintele Asociației Focus Sibiu.

Pentru cea de-a doua ediție, cei de la Focus Sibiu s-au gândit să îi aducă și în spatele aparatului de fotografiat, acolo unde, de fapt, se produce întreaga magie. Timp de două săptămâni, micuții au avut la îndemână aparate de fotografiat și au pozat ce-au vrut ei, iar ce-a ieșit veți vedea la vernisaj. Înțelese în cheia autorilor, fotografiile sunt remarcabile și ne prezintă lumea lor, a copiilor cu dizabilități, exact așa cum este ea.

Împreună cu Fundația Polisano, inițiatorii proiectului au dorit să mai facă o surpriză unor copii greu încercați de viață și au invitat cinci copii cu probleme cardiace să intre în pielea personajului lor preferat. De la Aquaman la Supergirl, au avut de unde alege. Un copil din 100 se naște cu o malformație cardiacă, ceea ce îi poate pune în pericol viața, mai ales dacă nu este diagnosticat la timp. În practică, diagnosticul tardiv se întâmplă des în zonele rurale defavorizate, care nu beneficiază în mod permanent de personal medical adecvat.

Toate aceste fotografii vor compune prima expoziție realizată de copii cu dizabilități în Sibiu. Fotografiile vor fi expuse între 12 și 22 decembrie în Centrul de Informare pentru Turiști din Piața Mare iar vernisajul va avea loc în data de 12 decembrie, la ora 17.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*