Încă un accident pe Hula Bradului. Două femei au fost rănite

Două femei au ajuns în spital în această dimineață, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit frontal de un alt autoturism, care a pătruns pe contrasens. Accidentul s-a produs pe Hula Bradului.

Accidentul rutier s-a produs în această dimineață, în jrul orei 8.00, pe Hula Bradului.

”Pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenția de la condus, un gălățean în vârstă de 40 de ani a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din Avrig, componente din cele două mașini fiind proiectate într-un alt autoturism condus în spatele mașinii lovite, de către un brașovean în vârstă de 24 de ani”, explică polițiștii rutieri. .

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei autoturismului, precum și a pasagerei din același auto, o tânără în vârstă de 20 de ani, tot din Avrig, ambele femei fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

”În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs acest accident rutier”, spun polițiștii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*