Începe vacanța judecătorească. Vezi care va fi programul de lucru al Tribunalului Sibiu pe perioada verii

În perioada 1 iulie – 31 august judecătorii sunt în vacanță, iar compartimentele din cadrul instanțelor judecătorești care au program cu publicul vor funcționa după un program redus.

Pe perioada vacanței judecătorești legale, 1 iulie – 31 august 2022, stabilită prin articolul 178 aliniatul 1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, compartimentele care desfășoară activități cu publicul vor funcționa după un program special:

Registratură – de luni până vineri, între orele 08.30 și 10.30

Arhivă – de luni până vineri, între orele 08.30 și 10.30

Biroul pentru aplicarea apostilei și înregistrarea traducătorilor și interpreților autorizați – de luni până miercuri, între orele 09.00 și 11.00  (preluare – eliberare acte)

Vacanța judecătorească se încheie la data de 31 august 2022, urmând ca din 1 septembrie 2022 activitatea instanței să revină la programul de lucru specific anului judecătoresc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*