Incidentul de la aeroport tulbură apele la Prefectură și Consiliul Județean

Conducerea Aeroportului Internaţional Sibiu transmite, într-un comunicat dat publicităţii astăzi cu privire la incidentul de securitate petrecut în luna martie, că asigură pasagerii şi companiile aeriene că standardele de securitate sunt pe deplin respectate pe aeroportul din Sibiu şi nu există niciun motiv temeinic de îngrijorare.

Poziţia conducerii aeroportului sibian a fost susţinută şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, care a declarat, astăzi, că la aeroport „a avut loc un incident minor” şi că nu sunt probleme de securitate.

foto: Ovidiu Veres

Potrivit comunicatului AIS, cele două persoane care au pătruns în incinta aeroportului au escaladat gardul de protecţie, în apropierea remizei de pompieri, la aproximativ o jumătate de kilometru de zonele destinate pasagerilor sau aeronavelor, însă au fost oprite şi identificate conform procedurilor de securitate, înainte ca acestea să acceseze zonele sensibile mai sus menţionate, dovedind faptul că sistemul de securitate funcţionează eficient şi conform standardelor. „Incidentul a fost raportat de îndată, aşa cum cer procedurile în vigoare, Poliţiei Transporturi (care a luat măsurile legale) şi Autorităţii Aeronautice Civile Române”, se arată în comunicatul reprezentanţilor aeroportului sibian.

Potrivit sursei citate, perimetrul total care face obiectul măsurilor generale de securitate este de aproximativ 193 hectare (1.930.000 mp), fiind protejat cu un gard cu o lungime de aproximativ 9,4 km şi înălţime de 2,5 m, prevăzut cu sârmă ghimpată. Gardul are drept rol separarea fizică dintre zonele publice şi cele destinate operaţiunilor aeriene, fiind un prim element de limitare a accesului persoanelor neautorizate. Acest perimetru este supravegheat prin intermediul unui sistem închis de televiziune, la care se adaugă posturi fixe şi mobile de pază şi patrule. La intrarea neautorizată în acest perimetru se declanşează automat procedurile de răspuns şi alarmare şi personalul specializat intervine conform unor protocoale de securitate stricte. Trecerea neautorizată de acest gard nu pune în mod direct în pericol securitatea aeronavelor, platformelor de zbor sau pasagerilor, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, sistemul de securitate al Aeroportului Internaţional Sibiu este compus dintr-un cumul de măsuri ce concură la asigurarea securităţii activităţilor de aviaţie civilă de pe aeroport focusat pe zonele cele mai sensibile, respectiv cele accesibile pasagerilor după controlul de securitate şi platforma de parcare a aeronavelor, toate măsurile fiind în conformitate cu Regulamentul CE 300/2008 privind norme comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor valorilor şi protecţia persoanelor.

„În aceste condiţii, considerăm că transformarea unui incident de securitate regretabil, dar minor, petrecut în urmă cu o lună, în temă de dispută politică sau administrativă este nepotrivită şi fără urmări constructive. De asemenea, orice legătură între o astfel de întâmplare şi viitoarele evenimente internaţionale de anul viitor de la Sibiu este neavenită şi lipsită de suport real, dispozitivele de securitate ale aeroportului fiind cu totul diferite de cele de protecţie ale aeronavelor sau persoanelor care călătoresc cu regim special”, concluzionează conducerea aeroportului, potrivit comunicatului menţionat.

Prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean, a cerut, astăzi, conducerii Aeroportului un raport amănunţit despre incidentul de securitate care a avut loc în urmă cu o lună, când un copil şi un bărbat au sărit gardul, ajungând pe pistă, de unde au încercat să fure o maşină, chiar în ziua în care au avut loc zboruri cu oficiali NATO.

„Având în vedere incidentul de securitate produs la Aeroportul Internaţional Sibiu în data de 22.03.2018, prefectul Adela Muntean, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, a solicitat, ieri conducerii Aeroportului un raport amănunţit, din care să reiasă contextul în care s-a produs incidentul şi măsurile dispuse de conducerea executivă în vederea înlăturării vulnerabilităţilor existente. De asemenea, prefectul judeţului a solicitat un punct de vedere al Autorităţii Aeronautice Civile Române, în calitate de autoritate competentă. Existenţa unor vulnerabilităţi în sistemul de securitate al aeroportului poate avea consecinţe grave la adresa pasagerilor, a angajaţilor şi a aeronavelor care operează pe aeroport. În consecinţă, prefectul Adela Muntean a cerut Consiliului Judeţean Sibiu, în calitate de proprietar al Aeroportului Internaţional Sibiu, să analizeze situaţia şi să informeze asupra deficienţelor constatate şi a măsurilor luate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Un bărbat şi un minor de 12 ani au sărit gardul Aeroportului Internaţional din Sibiu, în 22 martie, profitând de faptul că nu mergeau senzorii de alertare, şi au pornit o maşină utilitară aflată pe pistă, cu scopul de a o fura, în timp ce o aeronavă se afla pe pistă pentru alimentare. Incidentul s-a petrecut în ziua în care s-au efectuat zboruri militare cu oficiali NATO, a precizat, pentru AGERPRES, o sursă oficială.

Potrivit sursei citate, cei doi hoţi au pornit vehiculul, dar nu au reuşit să plece. „S-a întâmplat când a ajuns delegaţia pe pistă. Este un act de securitate foarte grav. Senzorii de mişcare de la gard erau nefuncţionali. Aeroportul are obligaţia să aibă monitorizare pe tot perimetrul gardului. Nu erau funcţionali la momentul acela nici senzorii, nu era plasă de sârmă. Au sărit gardul un copil şi un adult. Dacă aşa ne comportăm cu cei de la NATO, ce o să se întâmple când vin preşedinţii? (…) Era vorba de o maşină (…), au fost cheile în contact, ei plecau cu maşina pe pistă şi puteau intra într-o aeronavă care era la alimentat (…) Noroc că le-a murit motorul şi, în loc să bage în viteza întâi, au băgat în viteza a treia”, a declarat pentru AGERPRES sursa citată.

Prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean, s-a referit contextual la acest incident în şedinţa Colegiului Prefectural de ieri, ea cerând conducerii Consiliului Judeţean (CJ) să investească mai mulţi bani în Aeroportul Internaţional pentru a rezolva problemele de securitate.

PSD Sibiu a cerut, ieri, demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Câmpean, în condiţiile în care forul administrativ judeţean este proprietarul aeroportului, solicitarea fiind legată de incidentul menţionat, dar şi de greva angajaţilor aeroportului.

Bărbatul de 34 de ani, din Sibiu, care a sărit gardul aeroportului, a fost reţinut 24 de ore, iar în prezent se află sub control judiciar. Cercetările în dosar sunt efectuate de Poliţia Transporturi Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*