Inspector în cadrul Primăriei Jina, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a transmis joi printr-un comunicat că Dumitru Bârsan, Inspector în cadrul Compartimentului de Contabilitate și Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Comunei Jina, se află în stare de incompatibilitate din data de 6 aprilie 2010.

În comunicatul ANI se arată că Dumitru Bârsan este, pe lângă inspector în cadrul Primăriei și contabil al unei firme private, atribuțiile exercitate în sectorul privat fiind în legătură directă sau indirectă  cu atribuțiile exercitate de către acesta în calitate de funcționar public, încălcând astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea 161/2003.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Dumitru Bârsan nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare” se arată în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*