INVITAȚIE la gătit gulyaș cu distanțare fizică!

Muzeul ASTRA are calitatea de partener principal și de gazdă în cadrul evenimentului Zilele Hungarikum 2020. Inițiativa este organizată de Asociația HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și se va desfășura în perioada 20-23 august sub deviza ,,Împreună demonstrăm că se poate găti bine și cu distanțare fizică!”.

Concursul de gătit gulyaș la ceaun revine în pandemie, organizat în condiții speciale, 100% în aer liber și respectând normele sanitare impuse de autorități.

 

S-au înscris 15 echipe din toată țara, iar concursul de gătit se va desfășura sâmbătă, 22 august 2020 în două categorii: gulyás și orice preparat maghiar gătit la ceaun.

Locația va fi, ca în fiecare an, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de țară. Ceaunele vor fi amenajate la o distanță de 5 metri unul de celălalt. De asemenea, pentru a evita orice suprapopulare a zonei, cele 15 echipe vor găti în intervale orare diferite. Prin urmare, preparatele lor nu se vor servi în același timp.

În program mai sunt prezente vernisaje de expoziții, concerte de muzică populară, spectacole de csárdás, jocuri distractive pentru copii, construcție iurtă și concurs de tras cu arcul, ateliere și meșteri tradiționali, degustări de preparate, licori și bunătățuri. Participă 60 de meșteri tradiționali și producători de preparate gastronomice.

Festivalul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, Secretariatul de Stat al Primului Ministru al Ungariei, Institutul Cultural Maghiar, fundațiile Bethlen Gábor și Nemzeti Együttműködési Alap din Ungaria, Galeria Radóczy din Budapesta, Fundația Communitas al UDMR, Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania, Consiliul Județean Covasna și Centrul de Cultură al Județului Covasna.

Pentru mai multă siguranță, organizatorii recomandă purtarea măștilor pe toată durata evenimentului.

20 august 2020 – joi

Locaţie: Galeria Bisericii Reformate

18:00    – Deschiderea oficială

– Vernisaj expoziție foto de grup – Momentul reînnoirii

– Înmânare premiul EMKE

 

21 august 2020 – vineri

Locaţie: Muzeul în Aer Liber ASTRA și Pavilionul Multicultural

15:00 – Strada meșteșugarilor – deschidere, peste 50 de expozanți și meșteșuguri tradiționale din toate colțurile țării.

15:30 – Târgul gastro-turistic – deschidere. Vor fi prezenți producători maghiari și din Sibiu.

17:00 – ConferințăLive, on-line, sau deloc? – instituții culturale maghiare din România

 

22 august 2020 – sâmbătă – EVENIMENTE în AER LIBER

Locaţie: Muzeul în Aer Liber ASTRA, Târgul de Ţară

08:00 – 18:00    CONCURS DE GĂTIT

09:00 – 14:00 – în paralel cu gătitul evenimente de timp liber: dansuri şi muzică populară maghiară, prezentări şi ateliere ale meşterilor populari, evenimente pentru copii, concursuri, jocuri, degustări de bere şi diverse produse

– Strada meşteşugarilor, târg, ateliere live și prezentări

– Târgul gastro-turistic, prezentări și degustări

– Spectacole de dansuri și muzică populară maghiară

– Evenimente pentru copii

– Degustări de bere artizanală, vinuri și alte produse tradiționale

– Construcție iurtă și concurs de tras cu arcul – Asociația Kalibáskő

14:00 – 16:00 – degustarea preparatelor, jurizare, premiere

12:00 – 17:00 Spectacole cultural-artistice:

  • Csilla Tamás din Cluj Napoca – interpretă de muzică populară maghiară
  • István Rigmányi din Cluj Napoca – romanțe
  • Operettissimo din Cluj Napoca – operetă
  • Ansamblul Miriapod din Sf. Gheorghe – dansuri populare maghiare
  • Trupa Anacronism din Sibiu – demonstrații medievale, expoziție, tras cu arcul

 

23 august 2020 – duminică – EVENIMENTE în AER LIBER

Locaţie: Muzeul în Aer Liber ASTRA, Târgul de Ţară

09:00 – 14:00    CHEFI MAGHIARI LA CEAUNE – bucătari profesioniști vor găti preparate specific maghiare, după care acestea se vor putea degusta de publicul vizitator.

În paralel:

– Prezentări gastronomice maghiare

– Strada meşteşugarilor, târg, ateliere live și prezentări

– Târgul gastro-turistic, prezentări și degustări

– Construcție iurtă și concurs de tras cu arcul

– Degustări de bere artizanală, vinuri și alte produse tradiționale

12:00 – 16:00 Spectacole cultural-artistice:

  • Operettissimo din Cluj Napoca – operetă și romanțe
  • Ansamblul Miriapod din Sf. Gheorghe – dansuri populare maghiare
  • Trupa Anacronism din Sibiu – demonstrații medievale, expoziție, tras cu arcul

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*