Iohannis nu vrea să fie cetățean de onoare al Sibiului. Astrid Fodor știe de ce!

Președintele Klaus Iohannis nu vrea să devină cetățean de onoare al Sibiului. Declarația surprinzătoare îi aparține primarului interimar Astrid Fodor (FDGR).

Fodor a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că a luat în calcul acordarea titlului de cetățean de onoare al Sibiului pentru Klaus Iohannis, însă crede că acesta nu este de acord, deocamdată, cu atribuirea acestui titlu. „Domnul preşedinte nu doreşte. Am discutat eu cu domnul preşedinte. Nu este deocamdată cazul, doreşte să mai treacă ceva timp, când se apropie de pensie. Cum îl cunosc pe domnul preşedinte, nici nu mă aşteptam să fie imediat de acord, domnul preşedinte ştiţi că este o persoană cu foarte mult bun-simţ, modestă, şi ştie că toate la timpul lor“.

Sibienii nu prea au avut noroc, până acum, cu atribuirea titlurilor de cetățean de onoare al Sibiului președinților României. Iohannis încă așteaptă momentul oportun, în timp ce fostul președinte Traian Băsescu, deși a primit din partea Consiliului Local titlul cetățean de onoare al Sibiului, nu a venit să-și ridice această distincție. Băsescu a primit titlul în perioada primului mandat la conducerea țării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*