La Mulți Ani, maestre Piersic!

”Mărgelatu” împlinește astăzi 86 de ani. Pe Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, îl leagă de Sibiu copilăria sa.  A petrecut trei ani alături de părinți în orașul de pe malurile Cibinului, în perioada în care avea 7-9 ani. Tot aici a revenit, ori de câte ori a avut ocazia, pentru a urca pe scenă sau pentru a întâlni vechi prieteni.

Nu poți fi român, să trăiești în România sau în lumea mare, fără să fi văzut măcar un film cu Florin Piersic. Erou de capă și spadă, Don Juan și teribil justițiar, figura sa impozantă și fermecătoare a înnebunit bună vreme circuitele televizoarelor și sensibilitatea telespectatorului. Cine nu a auzit de Mărgelatu, Anghel Șaptecai sau  Cristea Jder?

În stilul său inconfundabil și pitoresc, Florin Piersic  povestește o întâmplare de pe plaiurile mioritice. Era în drum, undeva între Brașov și Covasna, într-un sat uitat de lume. Intrase într-o casă țărănească  să vizioneze un film cu el în rolul principal, ce tocmai rula în acea seară. Bucuria gazdelor a atins cote antologice. Au fost chemați vecinii, rudele, primarul, a fost tăiat porcul, iar cheful s-a întins până în zori… Altădată, trecând pe o șosea, vecină cu calea ferată, la o scurtă staționare, undeva în câmp deschis, trenul oprește cu un scrâșnet îngrozitor. Dinspre locomotivă, cu sufletul la gură, apare mecanicul, exprimându-și bucuria și emoția prin toți porii. Dorea un autograf. Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele întâmplări pe care maestrul Piersic le povestește ori de câte ori are ocazia, cu multă savoare, pentru publicul său iubit.

Spectacol de succes, după 20 de ani

Una dintre piesele de teatru pe care Flori  Piersic a jucat-o de mai multe ori pentru publicul sibian a fost ”Străini în noapte“. În anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, 2007, maestrul a jucat pe scena sibiană această piesă regizată de Radu Beligan alături de Emilia Popescu, în cadrul unul turneu care a marcat revenirea sa în teatru după o pauză de 20 de ani. Cea mai recentă reprezentație a maestrului pe scena sibiană, cu aceași piesă, a fost anul trecut.

Comedia romantică ”Străini în noapte” a fost jucată cu succes în 2004 de Alain Delon și Astrid Veillon.

Născut pentru celebritate

Născut în 27 ianuarie 1936, din părinți originari din Bucovina (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți, Sibiu și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 (azi Colegiul Național ”Emil Racoviță”). Florin Piersic a fost descoperit de către actrița și regizoarea Elena Negreanu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în ”Discipolul diavolului”. Au urmat „Tragedia optimistă”, ”Oameni și șoareci” și ”Orfeu în Infern”, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului.

În anii ’60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. A doua soție a fost tot o actriță, Anna Széles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj. Dealtfel, referindu-se la femei, marele actor a considerat întotdeauna că trei este numărui ideal. ”Două femei e prea puțin, iar patru este de-a dreptul obositor”, obișnuia să spună Piersic.

În 26 ianuarie 2011 cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”.

De-a lungul timpului Florin Piersic a primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București, Galați și Iași.

La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC: „Florin Piersic – Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”.

A fost distins cu ”Ordinul Meritul Cultural” clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. În data de 30 mai 2002 a fost decorat cu ”Ordinul național Steaua României” în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.  A jucat în numeroase piese de teatru, dar mai ales în filem, unde a interpretat câteva dintre personajele emblematice ale cinematografiei românești: Mărgelatu, Anghel Șaptecai, Cristea Jder sau Harap Alb.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*