Măldărășanu: „Respectăm competiția și chiar îmi doresc să mergem mai departe“

După pauza competițională generată de acțiunile echipelor naționale, echipele sibiene din primele două eșaloane revin pe teren pentru Cupa României. Astăzi, de la orele 18,45, CSC Șelimbăr întâlnește Petrolul Ploiești, la Mediaș, pentru ca FC Hermannstadt să reînceapă aventura într-o competiție atât de dragă mâine, de la ora 16, pe Stadionul Tineretului, unde întâlnește echipa de liga secundă FC Brașov.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/FCH

Cu un parcurs de excepție în ultimul an, elevii lui Marius Măldărășanu pornesc cu prima șansă. O situație cu care nu s-a mai confruntat echipa sibiană de ceva vreme, motiv pentru care antrenorul FCH a lansat un avertisment la conferința de presă de azi. „Le-am spus băieților, știm ce am pățit anul trecut când am jucat cu echipe de nivel inferior și ne-am cam chinuit, am suferit… efort foarte mare, apare riscul accidentărilor… de aceea ne dorim să tratăm foarte serios acest meci. Respectăm competiția și chiar îmi doresc să mergem mai departe“, a transmis Marius Măldărășeanu, înaintea confruntării cu FC Brașov.

Antrenorul echipei sibiene se va folosi de prilej pentru a folosi jucători mai puțin utilizați în campionat. Spune că este binevenit acest joc, în condițiile în care lipsește o echipă a doua la FC Hermannstadt. „Importante sunt și minutele, pentru că noi nu avem echipa a doua… puteai să dai minute, să ai un ritm bun și jucătorilor care joacă mai puțin. Pe undeva este binevenit acest joc“, a declarat Măldărășanu.

Dacă scorul și mai ales jocul o va permite, printre cei care vor evolua mâine se va număra și cel mai nou component al lotului, croatul Matko Babic. „Va fi în lot (nr – Babici). Nu este foarte bine pregătit, însă mi-a plăcut în această săptămână cum s-a antrenat. Am decis să îl luăm în lot și vom vedea pe parcursul jocului dacă va debuta“, a declarat Marius Măldărășanu.

Oarecum surprinzător, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă, FC Hermannstadt a transferat încă un jucător săptămâna trecută. A obținut semnătura croatului Matko Babic. „Matko Babic este un vârf de atac croat, fost internațional U21(3 selecții), care a fost format la academia de tineret a clubului Dinamo Zagreb. Atacantul în vârstă de 24 de ani mai poate evolua și ca mijlocaș stânga sau ca „vârf retras”. Matko este cotat la suma de 350.000 euro pe site-urile de specialitate, iar în CV-ul său se regăsesc echipe ca NK Zagreb, NK Rudes, NK Lokomotiva, HNK Rijeka, toate din Croația, Karvina din Rep. Cehă, PAEEK și AEL Limassol din Cipru. În sezonul 2019-2020, Babic a câștigat Cupa Croatiei alături de HNK Rijeka. În sezonul trecut, Matko a evoluat în 28 de meciuri pentru Ael Limassol, a înscris 4 goluri și a oferit un assist.“, a transmis FC Hermannstadt.

VIDEO Conferință de presă – Marius Măldărășanu, antrenor FC Hermannstadt

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*