Mediașul a rămas fără viceprimar. Radiat din PNL, George Petrescu va candida de la ALDE

Radierea din PNL l-a lăsat pe George Petrescu pe dinafară! Prefectul a semnat ordinul prin care lui Petrescu îi încetează mandatul de viceprimar al municipiului Mediaș și a declarat vacant locul acestuia în Consiliul Local.

„Prefectul Vasile-Cristian Roman a emis Ordinul nr. 152/2016 prin care, conform art.1, se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnului Petrescu George Stelian, în cadrul Consiliului Local al municipiului Mediaş, judeţul Sibiu şi de viceprimar al municipiului Mediaş, ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, respectiv Uniunii Social Liberale, cu apartenenţă politică din partea Partidului Naţional Liberal. Potrivit art.2 al ordinului menţionat, se declară vacant locul domnului Petrescu George Stelian, în cadrul Consiliului Local al municipiului Mediaş, judeţul Sibiu”, informează Odeta Veștemean, purtătoarea de cuvânt a Instituției Prefectului.

Reamintim că, zilele trecute, Biroul Permanent Local al PNL Mediaş a decis ca George Petrescu să fie radiat din rândul membrilor, în condiţiile în care a încălcat statutul partidului. Liberalii spun că au aşteptat o demisie de onoare, întrucât Petrescu a virat spre ALDE, şi că nu l-au inclus pe lista PNL din cauza problemelor sale cu legea şi a nerealizărilor din mandatul de viceprimar. „Având în vedere problemele pe care domnul Petrescu George le are cu justiția şi toate nerealizarile din acest mandat, nerealizări de care medieşenii îl consideră responsabil şi pe domnia sa, PNL Mediaș a decis să nu îl mai includă la alegeri pe lista de candidați la Consiliul Local şi nici să nu îl mai sprijine pentru a obține alte funcții în administrația locală. Conducerea organizației locale a PNL Mediaș a votat în unanimitate radierea sa din partid şi a înaintat această propunere Biroului Permanent Județean Sibiu“, a precizat Elena Sajgo, purtătorul de cuvânt al PNL Mediaş. Organizaţia Judeţeană a PNL a sesizat Prefectura cu privire la pierderea calităţii de membru a lui George Petrescu și a solicitat ca prefectul Cristian Roman să constate încetarea mandatului de viceprimar al acestuia şi să declare postul vacant.

George PETRESCU

George PETRESCU

În replică, Petrescu a anunțat că va contesta radierea sa din PNL. „Consider că decizia de radiere a mea este abuzivă și nestatutară. Aceste măsuri s-au luat împotriva mea fără a mi se da posibilitatea, conform prevederilor statutare, de a mă apăra“, a afirmat el.

„Domnia sa a încercat sa obțină din partea PNL garanții de funcții după momentul alegerilor. Eu nu procedez așa. Alegerile nu sunt despre noi, ci despre ce cred oamenii, ce așteaptă oamenii, ce putem face mai mult pentru ei. Îmi pare rău că a plecat din PNL. Îmi pare rău după orice persoană care pleacă din PNL. Cei care rămân trebuie să înțeleagă și să accepte că, atât timp cât voi fi președinte de organizație, nu funcțiile se discută prima dată, ci proiectele cu care vii pentru comunitate, ce faci concret pentru comunitate“, a avertizat deputatul Raluca Turcan, președintele organizației PNL Sibiu.

George Petrescu a mai candidat pentru funcția de primar la alegerile locale din anul 2008, atunci când s-a clasat pe poziţia a treia, după Daniel Thellmann şi Partenie Lupşan. Ulterior, în anul 2009, la alegerile parţiale, s-a clasat tot pe poziţia a treia, după Teodor Neamţu şi Fănel Mendea.


Mihai COLIBABA | mc@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*