Ministrul Turismului: Sibiul este o destinație importantă, chiar și pentru China

Reprezentanții unora dintre cele mai mari agenții de turism din China participă, în această perioadă, la o vizită de informare în România.

În cadrul acestui infotrip organizat de Ministerul Turismului, 11 manageri ai unor importanți operatori de turism au ajuns și în Sibiu, unde au fost întâmpinați de consilierii județeni PSD Cătălin Stanciu și Pavel Bichicean.

“Mă bucur foarte mult că am reușit să dovedim că Sibiul este o destinație importantă, chiar și pentru China. Am ținut special ca acești turoperatori din Shanghai, Beijing și alte centre mari din China să ajungă în România și, cu precărere, la Sibiu. Sunt convins că astfel de vizite vor conduce la creșterea numărului de turiști chinezi care vor ajunge în România și care vor vizita Sibiul”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Reprezentanții agențiilor din China au vizitat Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”Astra” și Muzeul Brukenthal din Sibiu și au urmărit un film de prezentare a județului în limba chineză, la studioul Astra Film.

„Infotripul organizat de Ministerul Turismului face parte dintr-o amplă campanie de creștere a notorietății României ca destinație turistică. China este o piață prioritară pentru România, mai ales în contextul în care este țara din care provin anual cei mai mulți turiști la nivel mondial, numărul acestora depășind 120 de milioane”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*