Mitropolitul Ardealului sfidează Comisia de Etică, după ce a girat „știința” lui Becali | ACTUALIZARE: ULBS a amânat decizia

ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, nu s-a prezentat astăzi în fața Comisiei de Etică a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), unde se analizează cazurile a patru cărţi ale unor deţinuţi, printre care şi lucrarea „Iubirea milostivă şi mântuitoare”, a lui George Becali, relatează Agerpres. Mitropolitul Ardealului nu este singurul profesor care a absentat.

IPS Laurențiu STREZA

IPS Laurențiu STREZA, mitropolitul Ardealului

„Iubirea milostivă şi mântuitoare” ar fi fost realizată cu ajutorul unor călugări de la un schit de la Muntele Athos, au declarat ieri, pentru Agerpres, surse oficiale. ÎPS Laurenţiu este considerat coordonatorul ştiinţific al lucrării lui Becali, adaugă sursa citată. Înaltul ierarh a trimis de ieri un document scris Comisiei de Etică în care îşi prezintă punctul de vedere în legătură cu cartea lui Gigi Becali, potrivit reprezentanților ULBS.

Comisia de Etică a ULBS a convocat în această dimineață, de la ora 9,00, patru profesori universitari, care ar fi coordonat ştiinţific lucrări ale unor deţinuţi. Printre cei supuşi atenţiei Comisiei de Etică se numără Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului şi fost decan al Facultăţii de Teologie, şi Valentin Petrescu, prodecanul Facultăţii de Inginerie din Sibiu.

Profesorul universitar doctor inginer Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă, a declarat, la ieşirea de la Comisie, că „nu a scris cartea şi nici nu a coordonat cartea” analizată astăzi la Sibiu.

Comisia de Etică a ULBS s-a reunit în această dimineață şi a analizat cazurile a patru profesori universitari: conferenţiar universitar doctor inginer Mirela Stanciu de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, profesorul universitar doctor inginer Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă, profesorul universitar doctor inginer Valentin Petrescu, de la Facultatea de Inginerie şi profesorul universitar doctor Laurenţiu Streza de la Facultatea de Teologie.

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a solicitat, în urmă cu două săptămâni, Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) să întreprindă demersurile necesare pentru apărarea integrităţii academice, în contextul documentului făcut public de Ministerul Justiţiei, potrivit căruia o serie de profesori universitari şi conferenţiari au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenţie. Potrivit unui comunicat de presă al MENCŞ, prin adresa nr. 8061/11.01.2016, ministrul Adrian Curaj a cerut CNR ca, în baza principiilor statuate de lege cu privire la autonomia şi responsabilitatea universităţilor, să solicite instituţiilor de învăţământ superior o analiză punctuală a cazurilor. ”Îmi exprim încrederea că instituţiile de învăţământ superior şi cercetare vor analiza cu celeritate cazurile, la nivelul consiliilor de etică, pentru a decide şi a lua măsurile care se impun”, a declarat ministrul Adrian Curaj, potrivit sursei citate. MENCŞ precizează că o situaţie centralizată a măsurilor luate de fiecare universitate va fi transmisă până la data de 11 februarie.

Potrivit documentului făcut public de Ministerul Justiţiei, o serie de profesori universitari şi conferenţiari au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenţie, situaţie care cade sub incidenţa Legii nr. 254 / 2013 privind executarea pedepselor.


ACTUALIZARE ORA 13.58: Comisia de Etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a amânat luarea unei decizii în privința cadrelor didactice care s-au implicat în scrierea unor lucrări științifice de către persoane aflate în detenție, din cauza faptului că nu au putut fi audiați toți cei implicați, se arată într-un comunicat de presă al ULBS. „În cadrul ședinței din 26 ianuarie, în fața comisiei s-au prezentat conf. univ. dr. ing. Mirela Stanciu de la Facultatea de Știinte Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului și prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă, în timp ce prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, din cadrul Facultății de Inginerie și prof. univ. dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului, și-au formulat și transmis în scris punctele de vedere. Singurul cadru universitar care nu a fost prezent a fost conf. univ. Doru Poiană de la Facultatea de Drept, care a formulat o cerere de amânare, neputând fi prezent întrucât este apărător într-un dosar aflat pe rol la Curtea de Apel Alba Iulia. Comisia de Etică va stabili, împreună cu conf. univ. Doru Poiană ziua din cursul acestei săptămâni, în care acesta urmează să se prezinte în fața Comisiei. Comisia de Etică a ULBS precizează faptul că, potrivit art. 6, al. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare, accesul terților la dosarul de caz este interzis, excepție făcând autoritățile competente ale Statului. După ce vor fi audiați toți cei implicați în acest caz, Comisia de Etică va lua o hotărâre, care va fi făcută publică în integralitate”, arată Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al Universității sibiene.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*