Mitropolitul Ardealului și inspectorul școlar general, prezenți la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Octavian Goga”

La festivitatea deschiderii noului an școlar 2018-2019 organizată astăzi la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu a fost prezent ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare și la final s-a adresat elevilor și cadrelor didactice de la instituția de învățământ. „Ne-am rugat Bunului Dumnezeu ca să dea celor care fac aici educație, cadrelor didactice, putere de a cuprinde dragostea, nevinovăția, spontaneitatea și mai ales dorința de cunoaștere a tineretului nostru. Tinerilor noștri le dorim să ne dea un exemplu de unitate, începând cu unitatea din familie, cu unitatea din clasele în care ei cresc și se educă, se instruiesc pentru ca ei să ne ajute pe noi să fim uniți în societatea în care trăim pentru ca într-adevăr anul acesta să fie unul binecuvântat de Dumnezeu”, a spus mitropolitul.

La festivitate au fost prezenți inspectorul școlar general Ștefan Firu, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, conducerea colegiului, cadrele didactice, părinții elevilor și rude.

„Ceea ce văd aici îmi conferă putere și încredere că generațiile care vin vor ști ce au de făcut, vor fi generații bine pregătite și care vor ști cum să ducă România înainte. Am crezut, cred și voi crede tot timpul că un învățământ performant are nevoie de îndeplinirea a trei factori: elevi dornici să învețe, profesori foarte bine pregătiți și părinți implicați. Aici, la Colegiul Național «Octavian Goga», cred că se îndeplinesc toate cel trei condiții și de aceea rezultatele sunt pe măsură”, a transmis Firu.

În cadrul festivității au fost premiații elevii absolvenți din anul trecut școlar cu cele mai bune rezultate la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*