NEWS ALERT. Am depășit 200 de noi contaminări COVID

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 44.784 persoane (212 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 17 reinfectate).

Până la data curentă au fost vindecate 38.502 persoane, iar 1.664 persoane au decedat (niciun deces raportat în intervalul de referință de 24h si nu sunt raportate decese anterioare) din rândul celor confirmate pozitiv.

La ora 08:00 erau spitalizate 53 de persoane, dintre care pe ATI 3 persoane (2 adulți, 1 minor).

De la ultima raportare, au fost efectuate 683 teste, dintre care 157 RT-PCR și 526 teste rapid antigenic.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 989 persoane aflate în carantină și un număr de 599 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

75 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 935 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 20 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 63 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, din care:

– 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 28 de ani și un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Micăsasa.

– 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,39/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

 

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
POIANA SIBIULUI 2343 10 4,27
ORAŞ CISNĂDIE 25758 102 3,96
ŞELIMBĂR 16297 61 3,74
MUNICIPIUL SIBIU 169733 628 3,7
CRISTIAN 4541 16 3,52
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55888 162 2,9
SADU 2717 7 2,58
JINA 3583 7 1,95
LOAMNEŞ 2808 5 1,78
ORAŞ DUMBRĂVENI 8412 15 1,78
ALŢINA 1878 3 1,6
RĂŞINARI 5636 9 1,6
TÂRNAVA 3372 5 1,48
SLIMNIC 4099 6 1,46
MICĂSASA 2075 3 1,45
DÂRLOS 3625 5 1,38
ORAŞ SĂLIŞTE 6242 8 1,28
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4787 6 1,25
IACOBENI 3420 4 1,17
ŞURA MARE 5198 6 1,15
ALMA 1866 2 1,07
MARPOD 1004 1 1
MIHĂILENI 1107 1 0,9
BÂRGHIŞ 2243 2 0,89
NOCRICH 3433 3 0,87
ORAŞ AVRIG 15476 13 0,84
ŞURA MICĂ 3648 3 0,82
TURNU ROŞU 2484 2 0,81
MOŞNA 3758 3 0,8
GURA RÂULUI 3804 3 0,79
APOLDU DE JOS 1274 1 0,78
ORAŞ TĂLMACIU 8326 6 0,72
LASLEA 4289 3 0,7
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4314 3 0,7
TILIŞCA 1422 1 0,7
BRĂDENI 1652 1 0,61
ORAŞ AGNITA 11533 7 0,61
AŢEL 1683 1 0,59
POPLACA 1798 1 0,56
ORAŞ COPŞA MICĂ 5862 3 0,51
BRATEIU 4173 2 0,48
HOGHILAG 2527 1 0,4
RACOVIŢA 2887 1 0,35
BIERTAN 3033 1 0,33
ORLAT 3309 1 0,3
BAZNA 4005 1 0,25
AXENTE SEVER 4294 1 0,23
ROŞIA 6276 1 0,16
ARPAŞU DE JOS 2834 0 0
BLĂJEL 2336 0 0
BOIŢA 1564 0 0
BRUIU 940 0 0
CÂRŢA 1208 0 0
CÂRŢIŞOARA 1408 0 0
CHIRPĂR 1917 0 0
LUDOŞ 670 0 0
MERGHINDEAL 1635 0 0
PĂUCA 1811 0 0
PORUMBACU DE JOS 3256 0 0
RÂU SADULUI 557 0 0
ŞEICA MARE 4615 0 0
ŞEICA MICĂ 1784 0 0
VALEA VIILOR 2215 0 0
VURPĂR 3013 0 0

 

 

 

 

Instituția Prefectului-Județul Sibiu

 

________________

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*