OFICIAL. Municipiului Sibiu și Bazna, în carantină de noapte. Ce obligații ai

Având în vedere situația epidemiologică înregistrată la nivelul municipiului Sibiu și a localității Bazna, începând de ieri se aplică măsurile specifice pragului de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 6 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, urmând ca de luni, 11.10.2021 să intre în vigoare noi restricții specifice pragului de incidență înregistrat astăzi:

  • se instituie carantina de noapte și astfel șe interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
  • ) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
  • se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-22,00.
  • pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la 1 alin. (6.1.) lit.b. şi d. persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

MASCA DE PROTECȚIE SE POARTĂ OBLIGATORIU:

 

-la nivelul localităților în care incidența este mai mică sau egală cu 6/1000 locuitori;

– în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale;

-în spații publice deschise, cum sunt, fără a se limita la acestea : piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.

-la nivelul localităților în care incidența este mai mare de 6/1000 locuitori;

-în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale;

-în toate spațiile publice deschise cu excepția persoanelor care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin hotărâri ale comitetelor județene, respectiv al municipiului București pentru situații de urgență;

NU ESTE OBLIGATORIE PURTAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE DACĂ PERSOANA ESTE SINGURĂ PE STRADĂ.

INDIFERENT DE INCIDENȚĂ MASCA DE PROTECȚIE NU SE POARTĂ DE CĂTRE:

-persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare aflate la locurile de muncă situate în spații închise, cu condiția prezenței unui număr de maximum 10 persoane și asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători. Excepția nu se aplică în cazul spațiilor închise comune;

-copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

-persoanele care sunt singure în birou;

-prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi aplicate și excepții pentru persoanele care:

-suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

-desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*