Olga Balan și Gabriela Alexandra Florea și-au lansat noul videoclip filmat la Palatul Brukenthal din Avrig

Olga Balan & Gabriela Alexandra Florea au lansat, pe data de 1 februarie 2023 ora 17.00, primul lor videoclip Pop Opera un gen muzical care le reprezintă promovând astfel fuziunea între Operă și muzică ușoară. Au ales să interpreteze cover-ul ”Si tu me amas” ”Dacă mă iubești”, un omagiu adus artistului Carlos Marin, care a fost membru al formației Il Divo.

 

În această poveste de dragoste artistele au avut doi parteneri, pe Dragoș Zaharia și Nicu Bobanga.
Videoclipul a fost realizat într-un loc mirific, unde istoria se îmbină perfect cu natura ”Palatul Brukenthal din orașul Avrig”, Reședința de vară a Baronului Samuel von Brukenthal. Acest colț de rai odinioară era numit și Edenul Transilvaniei.
Lansarea videoclipului a avut loc la ora 17.00 în emisiunea ”Fresh Access” condusă cu măiestrie de moderatoarea Anisa Săndulache, la Televiziunea A7 TV și YouTube.


Videoclipul piesei ”Si tu me amas – Dacă și tu mă iubești” .. Regia, Scenariu Olga Balan & Dragoș Zaharia, Producția Dragoș Zaharia ,Olga Balan și Studio Înregistrări PressMusic Studio București, Maestru sunet Cosmin Tițu. Locația Palatul Brukenthal Avrig.

 

Olga Balan este actriță, cântăreață, realizator TV, moderator și producător.
A debutat pe șcena Teatrului Constantin Tănase și la Festivalul de la Mamaia, a jucat în filmul ”Paradisul în direct”și multe au fost aparițiile sale la Televiziunea Română, dar și cea Italiană iar în cei 26 de ani în care a locuit la Roma, numeroase au fost contractele și aparițiile în show-urile de Televiziune Rai și Mediaset din Italia, nenumărate filme cinematografice și seriale TV, iar la Napoli a moderat o emisiune dedicată Italiei. Concerte și turnee cu Orchestra Maestrului Alberto Costa și debutul la Teatrul Politeama din Napoli cu un repertoriu iubit de italieni și anume clasicul napoletan unde Olga Balan a lansat dublul album „Napoli România dus întors” versurile aparținând regretatului poet și ziarist George Stanca și albumul ”Napoli România andata e ritorno”, cântând clasicul napoletan.
Olga Balan a promovat folclorul românesc la Festivalurile cele mai importante din Italia având alături orchestra Maestrului Gianmichele D’Errico.
Alte concerte extraordinare au fost alături de Maestrul Antonio Maiello și Orchestra Sinfonica del Mediterraneo.
A lucrat cu regizori extraordinari, Carlo Verdone, Edoardo Leo, Vincenzo Salemme, Stefano Reali, Gianluca Ansanelli, Vittorio Sindroni, Monica Vullo, Riccardo Mosca, Carlo Vanzina etc.
A avut onoarea de a fi alături de Regele naiului Gheorghe Zamfir prezentând ”Festivalul de nai Gheorghe Zamfir” și cântând cu ”Orchestra Simfonică Zamfir 50” dirijor Daniel Jinga.
Multe au fost colaborările cu Maestrul Nicolae Botgros la Sala Palatului un repertoriu dedicat Mariei Tănase.
În ultimii ani s-a împărțit între Italia și România iar în anul 2014 împreună cu Dan Trifescu a realizat o emisiune în coproducție cu Televiziunea Română „Salutări din Sud”, punând în valoare frumusețea Italiei și a Greciei turism,tradiție și gastronomie.
O altă emisiune este ”Olga și viața la palat”, realizată în anul 2022 împreună cu Dragoș Zaharia, o emisiune dedicată acestui loc istoric numit odinioară și Edenul Transilvaniei Palatul Brukenthal din orașul Avrig, Reședința de vară a Baronului Samuel von Brukenthal.
Olga Balan este profesor de canto și actorie la Școala de Arte Prestissimo Music din București.


Gabriela Alexandra Florea este Artist Liric – Soprană. A participat la nenumărate concursuri naționale și internaționale de Canto unde a câștigat premii importante. A participat la Festivalul Național de romanțe ”Crizantema de aur”, a susţinut spectacole, turnee solistice şi corale Naţionale şi Internazionale la Viena, Graz, Hamburg, Lituania,
A colaborat cu Radio România Cultural, cu Teatrul Masca din Bucureşti pentru Festivalul de Teatru din Cehia, vocea Sopranei fiind pe coloana sonoră a piesei „Statuile Vivante”ce se joacă şi în prezent, iar din anul 2007 este membră a Fundaţiei Remember Enescu.
Gabriela Alexandra Florea, la numai 30 de ani este o artistă care abordează mai multe genuri muzicale: Operă, Pop operă, muzică ușoară, romanțe, populară. A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, secţiile Canto şi Pian cu media 10, Şefă de Promoţie. Este Licenţiată şi Masterandă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Departamentul de Canto şi Artele Spectacolului Muzical, unde a studiat sub îndrumarea celor doi mari Artişti lirici români, Profesorii Universitari Doctori Eleonora Enăchescu şi Ionel Voineag.
Este Fondatoarea Firmei Artistice Prestissimo Music și Directorul Scolii de Arte ”Prestissimo Music” din București.


Dragoș Zaharia este grafician , operator cameră , editor film și fotograf . După cei opt ani de animație, televiziune, sa dedicat fotografiei, editare film și a multor proiecte de grafică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*