Pledoarie pentru continuitate la Cârțișoara

Primarul comunei Cârțișoara, Dorin Magda, dorește să le mulțumească tuturor locuitorilor pentru că au susținut proiectele administrației locale în această legislatură. „Au trecut cei patru ani în care am fost primarul dvs. și în care am reprezentat cu cinste comuna Cârțișoara. Încă de la începutul mandatului, ne-am propus cu toții să aducem comuna noastră la un nivel european, iar pe această cale doresc să vă mulțumesc în primul rând dvs., cetățenilor, care v-ați implicat și ați susținut acest deziderat, cât și întregii echipe pe care am coordonat-o“, transmite edilul.

Dorin Magda recunoaște că nu a avut un mandat ușor. „Timpul a trecut foarte repede, problemele au fost și rămân în continuare complexe, reușind în această perioadă să finalizăm o bună parte dintre lucrurile pe care ni le-am propus și promis încă de la începutul mandatului. Lucrurile care s-au realizat le putem observa cu toții“, spune acesta.

IMG_0042

Piedici de la consilieri

În acești ani, Cârțișoara a întâmpinat probleme atât la nivel județean, cât și la nivel local. „Datorită reducerii drastice a bugetului pentru anul 2015 de către guvernul PSD, comuna Cârțișoara a primit doar 30.000 de euro, drept pentru care s-au sistat temporar lucrările propuse de a se executa din bugetul local, mergând în continuare doar cu lucrările finanțate de UE. Acest lucru impunea trecerea temporară în șomaj a unor angajați din cadrul firmei și a Primăriei. Consilierii locali PSD au trimis în șomaj doar angajații firmei, rămânând utilajele fără personal. Pe de altă parte, Regia Națională a Pădurilor a refuzat punerea în posesie a comunei noastre cu 1.000 hectare de pădure, suprafața pe care am obținut-o prin sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind nevoiți să generăm alte cheltuieli pentru obținerea silită a drepturilor noastre. De asemenea, ne-am lovit de refuzul Prefecturii Sibiu de a pune în posesie comuna Cârțișoara cu 300 hectare teren agricol, aflat în posesia fostului CAP, drepturi pe care suntem nevoiți să le obținem prin hotărâre judecătorească, procesul fiind pe rolul instanțelor de judecată. Dezvoltarea economică a unei comunități nu se poate face fără investiții către mediul privat, lucru pe care, din păcate, consilerii locali din partea PSD nu l-au înțeles, refuzând să aprobe două investiții, prima fiind construirea a două pârtii de schi în zona Vama Cucului și Bâlea Lac, fapt care conducea la creșterea potențialului turistic și în anotimpul rece, precum și refuzul de a aproba concesionarea magaziei fostului CAP pentru înființarea unei fabrici de procesare a cartofilor și fructelor de pădure, investiție care de asemenea genera noi locuri de muncă. Nu vreau să aduc critici sau acuze actualilor consilieri PSD din opoziție, dar prin măsurile și deciziile susținute, nu au adus nici un beneficiu comunei, s-au împotrivit proiectelor de dezvoltare fără a veni în loc cu propuneri concrete. Cu titlu de exemplu pot să amintesc că: au schimbat  fără nici un motiv întemeiat administratorul firmei Consiliului Local, lucru care nu a adus beneficiu nici firmei, nici comunei; în anul 2015 nu au aprobat semnarea contractului de exploatare a masei lemnoase până în luna septembrie, populația neputând să se aprovizioneze din timp cu lemne; în anul 2016 s-a propus ca o parte din masa lemnoasă vândută cetățenilor fasonat la cioată, pentru ca cei care au utilaje și animale să nu mai plătească și manopera pentru exploatare, lucru cu care din nou consilierii PSD nu a fost de acord“, amintește Magda.

Priorități pentru 2016-2020

Dorin Magda

Dorin Magda

În schimb, pentru noul mandat, atât actualul primar, cât și întreaga sa echipă de consilieri PNL, și-a propus să finalizeze proiectele de investiții aflate în curs, cât și obiective noi necesare dezvoltării comunei. Unul dintre cele mai importante proiecte, care este deja pregătit, se referă la asfaltarea drumurilor din toată localitatea prin intermediul fondurilor europene. „Prin acest proiect, în valoare de un milion de euro, se vor moderniza și asfalta 5 km de drumuri din localitatea noastră“, a precizat Dorin Magda. Alte proiecte se leagă de: înlocuirea rețelei de apă a localității, proiect aflat în derulare împreună cu Asociația Târnava Mare Mediaș (900.000 euro); găsirea unei soluții finale în vederea construirii unei stații de epurare (în momentul de față sunt finalizate lucrările la stația de epurare de la Arpașu de Jos, dar mai există un sector de 1 km calamitat între Arpașu de Sus și Arpașu de Jos); pietruirea drumului comunal Cârțișoara –  Arpașu de Jos, proiect finanțat de Consiliul Județean Sibiu; finalizarea lucrărilor la muzeul Badea Cârțan; sprijinirea prin consultanță a zootehniei și agriculturii; construirea de spații verzi și parcuri, după schimbarea rețelei de apă; dezvoltarea turismului în vederea construirii pârtiilor de schi și a spațiilor de cazare; reconstruirea  aleii care face legătura între Primărie și podul râului Cârțișoara; accesarea de fonduri europene pentru lucrări de reparații și consolidare la cele două biserici din localitate.

Măsuri sociale

„Acordăm în continuare o importanță deosebită învățământului și în noul mandat, susținând asigurarea unui mediu educațional necesar pentru un învățământ performant“, adaugă Dorin Magda. Astfel, se intenționează ca, prin finanțare europeană, la școala generală din comună să fie construite o sală de clasă și un laborator, să se amenajeze un teren de fotbal și să fie puse bazele unui program after-school. Crearea de locuri de muncă este, la fel, o prioritate. „Acest lucru se poate realiza doar dacă avem deschiderea necesară către cei care vor să investească în comuna noastră și dacă putem să asigurăm infrastructura necesara. Pot să vă asigur că am fost și voi fi în continuare un susținător al celor care vin să investească și să creeze locuri de muncă în comuna noastră“, conchide edilul din Cârțișoara.

Realizări în mandatul 2012-2016

– amenajarea dispensarului medical și a farmaciei;

IMG_0035

– amenajarea unui cabinet stomatologic;

– asfaltarea drumului 105P, Cârțișoara – Arpașu de Sus și a podurilor peste râurile Cârțișoara și Seaca;

– modernizarea drumului comunal Transfăgărășan – Mănăstirea Cârțișoara – Arpașu de Sus;

– modernizarea sălii de nunți Streza Cârțișoara, inclusiv dotarea cu mobilier și veselă;

IMG_0033

– renovat cămin Oprea Cârțișoara;

– asfaltarea a 1 km de străzi în localitate (500 m din fonduri proprii și 500 m cu finanțare europeană);

– construirea unei linii electrice pentru alimentarea a 5 gospodării neracordate la rețeaua electrică;

– extinderea rețelei de gaz (50 m) pe străzile care s-au asfaltat;

IMG_0032

– înlocuirea a 1 km de rețea de apă;

– construcția unei piețe care va fi finalizată în perioada imediat următoare;

– lucrări de amenajare a terenului de lângă podul peste râul Cârțișoara;

– renovare Muzeu Sătesc (80.000 euro – finanțare europeană);

IMG_0038

– amenajare trasee turistice (10.000 euro – finanțare europeană);

IMG_0039

– achiziționarea unui buldoexcavator nou (70.000 euro – finanțare europeană);

– finalizarea lucrărilor de fond funciar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*