Pomi fructiferi pentru familii vulnerabile din județ

120 de familii din Valea Viilor, Motiș, Târnava, Moșna, Ernea și Valchid, de etnie romă și vulnerabile, au primit câte 12 puieți de pomi fructiferi, pe care i-au plantat în propriile gospodării, în cadrul proiectului „Împreună plantăm dezvoltare și armonie în Valea Viilor“, implementat de Fundatia Open Fields împreună cu Primăria Valea Viilor prin programul Active Citizens Fund – Romania. Proiectul este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

foto: facebook/Împreună plantăm dezvoltare și armonie în Valea Viilor

Proiectul a fost bine primit în comunități, mai ales că poate produce efecte rapide în rândul celor vizați. Beneficiarii au aflat cu această ocazie despre importanța plantării pomilor fructiferi în grădini și livezi, au învățat diferite tehnici de plantare și au avut ocazia să-și invite vecinii la acțiunile de plantare din propriile gospodării. Pot deveni acum pomicultori amatori, producându-și în propria gospodărie necesarul de fructe, crescând astfel consumul de produse locale pe tot parcursul anului.

O parte dintre beneficiarii pachetelor de pomi fructiferi din Valea Viilor au asistat la o acțiune demonstrativă de plantare, susținută de către domnul Cornel Gîmbuțan, la o gospodărie țărănească din comuna Moșna. „Prin intermediul acestor acțiuni beneficiarii au șansa de a dobândi cunoștințe și abilități pentru transformarea unui hobby în activități ocupaționale, aducătoare de hrană și venit. Persoanele provenite din familii de romi și din grupuri vulnerabile pot deveni pomicultori amatori, producându-și în propria gospodărie necesarul de fructe, crescând astfel consumul de produse locale pe tot parcursul anului.

O parte din produse vor putea fi valorificate corespunzător, prin vânzare directă, atât în piețe locale cât și prin intermediul unor cooperative.“, au transmis inițiatorii proiectului.

A fost cea de-a doua activitate de distribuire a pachetelor cu pomi fructiferi la nivelul proiectului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*