Proiect lansat la apă

Investiția de aproape 175 milioane de euro pentru dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare din județele Sibiu și Brașov a intrat în linie dreaptă, odată cu semnarea contractului de finanțare.

Ministrul Raluca Turcan salută demararea proiectului cu fonduri europene, care reprezintă un angajament important al Guvernului și al autorităților din cele două județe. „Ca membru al Guvernului, ca deputat de Sibiu și lider al celei mai puternice organizații politice locale, mi-am asumat alături de colegii și partenerii mei proiecte care vor schimba viața locuitorilor. Acesta este unul dintre ele și, în același timp, unul dintre multele proiecte în care ne-a sprijinit necondiționat un bun prieten al Sibiului, Marcel Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene. Îi mulțumesc pentru acest lucru și îi felicit pe toți cei care s-au implicat: ADI Apa Sibiu, Primăria Sibiu, Consiliul Județean și Apă Canal Sibiu“, a transmis ieri Turcan.

RALUCA TURCAN | ministrul Muncii: „Contractul de finanțare a proiectului de apă și canal al Sibiului a fost semnat și mă bucur, ca membru al Guvernului României, ca reprezentant al Sibiului, să dau această veste! La aproximativ o lună de când am inițiat la Sibiu, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, cu Primăria Sibiu, CJ Sibiu și cu operatorul de apă și canalizare acordul de măsuri în vederea asigurării finanțării, iată că proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov a intrat în linie dreaptă. Semnarea contractului de finanțare a presupus respectarea foii de parcurs asumată acum o lună și va însemna investiții de aproape 175 milioane de euro. Peste 133 de mii de locuitori din județele Sibiu și Brașov vor beneficia de rezultatele acestui proiect.“

Utilități la standarde europene

46 de localități din 24 de unități administrativ teritoriale vor beneficia de ample lucrări de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și canalizare. Valoarea totală a lucrărilor pentru județul Sibiu este de 129,36 milioane de euro. Noul program investițional va permite alimentarea cu apă a zece noi localități (Miercurea Sibiului, Dobârca, Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși), canalizarea din Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu, iar în Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apă potabilă și de canalizare, precum și o stație de epurare ape uzate. Acestora li se adaugă construirea de noi aducțiuni, cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca și Sibiu – Șura Mare – Slimnic – Ruși, reabilitarea de uzine de tratare și stații de epurare, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare, obiective ce vor asigura buna funcționare întregii infrastructuri de gestionare a apei în localitățile unde activitatea este asigurată de către operatorul regional Apă Canal Sibiu SA.

Aproape 70 mil. euro pentru Sibiu

Pentru municipiul Sibiu sunt prevăzute lucrări în valoare de 68,83 milioane de euro, din care vor fi asigurate extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare, reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu, îmbunătățirea tratabilității uzinei de apă „Dumbrava“, modernizarea laboratorului central de analize apă, precum și îmbunătățiri ale proceselor stației de epurare Mohu, unde va fi extinsă treapta mecanică de reținere a deșeurilor și construită o instalație de uscare a nămolului tehnologic.

Sibiul se află în fața celui mai ambițios program de investiții în infrastructura de apă – canal din ultimii 30 de ani, potrivit directorului general al SC Apă Canal SA, Vasile Maier. „Apă Canal Sibiu și Primăria municipiului Sibiu au o preocupare permanentă în dezvoltarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, dovedită prin numeroasele investiții derulate în acest domeniu, finanțate din fonduri proprii sau fonduri atrase de la Comunitatea Europeană“, a menționat Maier.

Mesaj de susținere

Primarul Astrid Fodor are încredere că operatorul va gestiona eficient acest proiect-mamut. „Eu sunt foarte încrezătoare în ceea ce privește derularea acestui contract, având în vedere că societatea Apă Canal are multă experiență în gestionarea proiectelor cu fonduri europene, atât din punct de vedere al managementului, cât și din punct de vedere executiv. Societatea Apă Canal a gestionat contracte cu fonduri europene atât în perioada de pre-aderare, când a implementat din fonduri ISPA un contract de aproape 37 de milioane de euro, iar în perioada post-aderare a gestionat un contract de peste 100 de milioane de euro în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu“, a precizat Fodor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*