Proiectul ”absorbante gratuite în școli”, inițiat de parlamentara USR Oana Țoiu în 2021, ajunge și la Sibiu prin ambasadoarea locală Diana Mureșan (CP)

Diana Mureșan, consilier local al Municipiului Sibiu s-a alăturat în calitate de ambasador al proiectului pilot ”Împreună pentru fete” inițiat de deputata Oana Silvia Țoiu în demersul de combatere a sărăciei în școlile în care există un risc crescut de abandon școlar astfel încât, odată cu oferirea constantă a produselor de igienă de care au nevoie adolescentele, să scadă absențele cauzate de evenimente neașteptate sau lipsa resurselor de igienă. Inițiativa urmărește să crească respectul de sine şi informarea corectă și să inițieze o discuție deschisă despre biologie și raportarea fetelor și băieților la asta.

Foto: USR Sibiu

“La ideea de a amplasa un dispenser cu absorbante am găsit rapid deschidere din partea conducerii Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Sibiu, din a cărui consiliu de administrație fac parte în calitatea mea de consilier local. Proiectul a fost bine primit si susținut de doamna directoare Rodica Tănasie, iar începând de azi fetele din această școală vor avea acces gratuit la absorbante până la sfârșitul anului școlar. Am hotărât împreună cu colegii mei din USR să acoperim noi necesarul de absorbante până la vacanța de vară, astfel încât să prelungim perioada acestui proiect pilot și să putem trage concluzii concludente la sfârșitul acestuia, sperând că vom convinge administrația locală că astfel de proiecte sunt benefice și pot fi implementate și în alte școli din Sibiu dar și la nivel de județ.” a declarat Diana Mureșan

Discuțiile despre ciclul menstrual se află în continuare într-un nor de mituri și de rușine. Inclusiv pronunțarea cuvântului „menstruație” se face cu voce joasă. Scopul proiectului este de a reduce absenteismul fetelor din cauza menstruatiei. Igiena menstruală este considerată un subiect tabu, fiind unul dintre aspectele neglijate, cu potențial de a crea contexte de risc pentru adolescenți. Până acum, adolescenții nu au beneficiat de politici publice și atenție din partea instituțiilor abilitate să răspundă nevoilor lor, de aceea e timpul să clădim un mediu sigur pentru generațiile viitoare.

Generațiile actuale de adolescenți și tineri sunt viitorii adulți, iar dezvoltarea fiecăruia dintre adolescenți la potențialul său maxim necesită sprijin, protecție și educație de calitate. Lumea are nevoie de femei puternice care sa ridice și să construiască, care trăiesc curajos, și cu o voință nestăpânită, iar noi avem datoria să le sprijinim.

În 2023, avem peste 350.000 de fete aflate la pubertate și adolescență care au nevoie de mai multe șanse să rămână în școală, pentru a evita riscul abandonului școlar. Acestea sunt dezideratele care stau la baza inițiativei legislative (PL-X 372/2021) care face parte din pachetul de politici publice „Împreună pentru fete” a Oanei Țoiu, deputată USR și președinta Comisiei de tineret și sport din Camera Deputaților.

Inițiativa a fost depusă după discuții în cadrul unor grupuri de lucru cu țările care aveau deja în derulare astfel de proiecte și în urma practicii din teren și a consultărilor cu organizațiile nonguvernamentale (Asociația Pe Stop, Asociația Iele-Sânziene, Centrul FILIA, Asociația Sexul vs. Barza, Romanian Angel Appeal Foundation, Tineri pentru Tineri, Asociația E-Romnja, Asociația COMMA, precum și Fundația Sensiblu), care au dus soluția în câteva comunități, cu mult înaintea statului și susțin o soluție publică cu acoperire națională.

 

Filiala Locală USR Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*