Raul Badiu, despre Raliul Sibiului 2018: ”Păltiniș, Dobârca și Bâlea sunt probe de raliu adevărate, complexe, atât pe urcare, cât și pe coborâre”

Proaspăt întors din Turcia, după prima sa participare la un campionat mondial de raliuri, destinat juniorilor, pilotul sibian Raul Badiu povestește extrem de entuziasmat cât de importantă și bogată a fost experiența acumulată acolo. Abia așteaptă să înceapă Raliul Sibiului, pentru a evolua în probele speciale în fața propriilor fani și are ca obiectiv să ajute DTO Tellur Rally Team în lupta pentru titlu la echipe, pentru că echipajul său are asigurat deja obiectivul.

Rep: A mai rămas mai puțin de o săptămână până la startul Raliului Sibiului 2018, iar echipajul vostru a avut rezultate spectaculoase. Cum ai caracteriza parcursul vostru în acest campionat?

Este evident că am avut parte de un sezon excelent, atât rezultatele noastre, cât și evoluția de pe probele speciale stau drept dovadă. Dacă ar fi să rezum în două cuvinte parcursul nostru, probabil acestea ar fi „constant rapid”. Faptul că eu și Gabi Lazăr am avut un sezon atât de bun se datorează întregii echipe, de la parteneri, până la asistență și toți cei ce ne-au susținut.

Rep: Te-ai întors din Turcia de curând, unde ai participat pentru prima dată în WRC. Povestește-ne, cum a fost experiența?

Aici, în primul rând, trebuie să încep prin a mulțumi partenerilor pentru șansa oferită de a ne măsura forțele cu cei mai rapizi piloți juniori de pe planetă. Fără doar și poate a fost cea mai intensă experiență raliistică din viața mea, tot programul și fiecare detaliu necesitând concentrare și implicare maximă. Chiar dacă raliul nu s-a încheiat așa cum ne-am dorit, am plecat din Turcia cu un bagaj imens de cunoștinte și informații pentru viitor. M-am simțit ca într-o echipa de uzină, lucrând cu Ford M-Sport, profesionalism maxim pe partea tehnică. Faptul că am participat într-o etapă decisivă pentru titlul mondial la juniori și am avut punctual rezultate bune, nu poate decât să mă motiveze pentru viitor să îmi doresc revenirea pentru un sezon întreg, pentru a încerca să construiesc o carieră în direcția aceasta. Este greu, campionatul mondial necesită multă muncă și sacrificii, dar când vezi cu adevărat ce însemna WRC atunci toate eforturile par naturale iar alături de parteneri serioși și dedicați viitorul arată promițător.

Rep: Ce așteptări ai de la etapa de la Sibiu de anul acesta, ultima din calendarul oficial? Care este obiectivul vostru?

Având în vedere că suntem deja campioni, pe plan sportiv, personal, nu mai avem miză, dar ne motivează dorința de victorie pentru a ajuta DTO Tellur Rally Team în lupta pentru titlu la echipe. Un alt imbold îl reprezintă și evoluția în fața propriilor fani, acasă la Sibiu.

Rep: Anul acesta, organizatorii Raliului Sibiului 2018 au pregătit 13 probe speciale pentru participanți, probe ce includ Păltinișul, serpentinele ce duc spre Transfăgărășan, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă și multe alte probe interesante. Cum ți se par?

Cunosc foarte bine Păltiniș, Dobârca și Bâlea. Sunt probe de raliu adevărate, complexe, atât pe urcare, cât și pe coborâre. De celalte probe nu am nici cea mai vagă idee cum arată, dar până la urmă mergem la raliu și sunt convins că fiecare metru va fi foarte incitant pentru concurenți și spectatori.

Rep: Ce mesaj ai pentru iubitorii de raliu care vor fi pe marginea specialelor sibiene?

În primul rând, vă mulțumim pentru susținerea acestui sport minunat care nu ar putea exista fără voi. Vă invit pe toți, în numâr cât mai mare pe probele speciale, senzațiile de pe margine probei fiind infinit mai intense ca cele din fata calculatorului.

Raliul Sibiului 2018 este un eveniment organizat de Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu. Înscrierile pentru ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Campionatului Național Rally 2 Dunlop și a Campionatului Național de Vehicule Istorice Dunlop, care se va desfășura între 4 și 7 octombrie la Sibiu, au început deja, iar echipajele au termen de înscriere 28 septembrie 2018. Competiția va avea o lungime totală de 639,2 km, din care 120,5 km reprezintă distanța celor 13 probe speciale. Startul festiv al Raliului Sibiului 2018 este programat pentru joi, 4 octombrie, ora 20:30 în Piața Mică, fiind precedat de un eveniment dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire.

Raliul Sibiului este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și  Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.

Mașina oficială a Raliului Sibiului 2018 este oferită de Autoklass Sibiu.


Viorica MAIER

Tags: ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*