Record ABSOLUT la maratonul teatral „25 de ore de teatru non-stop”

Duminică, 25 septembrie 2022, s-a încheiat la Sibiu cea de-a douăsprezecea ediție a Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”, eveniment de tradiție al Sibiului, organizat de BIS Teatru. Precedat de un prolog, în cadrul căruia nouă tineri actori din Sibiu au susținut o serie de lecturi publice, în Parcul Astra, din texte scrise de dramaturgi ucraineni după începerea războiului, maratonul teatral s-a bucurat în acest an de nu mai puțin de 2000 de spectatori pe parcursul prologului și a celor 25 de ore de teatru, muzică, ateliere care au animat Sibiu de sâmbătă până duminică seara.

Un record absolut de participare a publicului la evenimentele din cadrul maratonului teatral a fost înregistrat la Grădina BIS, unde nu mai puțin de 700 de spectatori au participat la evenimentele organizate duminică, la sediul BIS Teatru, conform estimărilor organizatorilor.

„Festivalul 25 de ore de teatru non-stop a reînviat după pandemie. A fost o ediție intensă, o descătușare îmbibată de energie. Ce inspirați am fost să suprapunem două spații de desfășurare a spectacolelor la miezul nopții: ambele au fost arhipline. Cât de încântați am fost să vedem Grădina Bis plină de sute de spectatori atât de tineri, de-a lungul zilei de duminică, 25 septembrie. Visul unei nopți de toamnă, dublat de visul unei zile în care soarele ne-a mângâiat generos – am fost binecuvântați și privilegiați ca în vremuri atât de stranii, în care continentul nostru suferă din pricina unui război absurd și dezumanizant, noi să putem să respirăm, să râdem și să simțim emoție împreună, de-a lungul maratonului teatral.

Poate ca niciodată, am primit multe feedbackuri emoționante de la oameni care au venit din afara Sibiului pentru a savura maratonul teatral, un semn în plus că acest festival e încă necesar, că trebuie să existe în continuare, în anii care vor urma. Cât de trist ar fi să nu mai găsim resurse și sprijin pentru a-l organiza în viitor. 2023 ar trebui să fie anul ediției cu numărul 13. Nu vrem să fim superstițioși, dar realitatea pragmatică strangulează încet, dar sigur, entuziasmul din care acest festival nebunatic s-a născut, în urmă cu 12 ani. Le mulțumim tuturor finanțatorilor și partenerilor acestui festival, din inimă și din rațiune. Le mulțumim spectatorilor eroi, care erau alături de noi la 4 dimineața, pentru ca la 9 dimineața, la 5 grade Celsius, să îi vedem din nou în public. Le mulțumim voluntarilor și artiștilor care au adus părți din ei în ediția din acest an, o ediție atât de așteptată și de fragilă.” Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru

PROGRAMUL EVENIMENTELOR BIS TEATRU PENTRU PERIOADA 26 SEPTEMBRIE – 4 OCTOMBRIE 2022.

 

„Obiecte mișcate – 21 de ani fără poetul Iustin Panța”

26 – 28 septembrie 2022

Recitaluri de poezie cu circuit închis susținute de actorul Claudiu Fălămaș în liceele din Sibiu. Eveniment produs de Interakt Arts și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educațională a Sibiului.

 

Epilogul Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop” 28 septembrie – 2 octombrie 2022

Miercuri, 28 septembrie 2022, ora 19:00, ONLINE, pe canalul de YouTube BIS Teatru

„Născut în România”, (un poem audio-vizual)

Durata aproximativă: 1h 10 min

Disponibil online timp de 5 de ore

ACCES GRATUIT

 

Joi, 29 septembrie 2022, ora 19:00, Grădina Bis

Mutat de la noi

Durata aproximtivă: 1h

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

Vineri, 30 septembrie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

Artă (o comedie post-modernă)

Durata aproximativă: 1h 10 min

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

Sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

Matli Show – un stand up tragedy muzical & metafizic

Durata aproximativă: 1h 10 min

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

Duminică, 2 octombrie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

Edith Piaf (one-woman show), Teatrul Godot București

Durata aproximativă: 1h

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

„Mutat de la noi” în Turneul Dezrădăcinării

2 – 4 octombrie 2022

După două reprezentații susținute la Sibiu (20 septembrie) și Mediaș (22 septembrie), Turneul Dezrădăcinării, cu spectacolul-instalație „Mutat de la noi”, va continua cu alte două reprezentații, la Petrila (2 octombrie, Mina Petrila) și la Târgu Jiu (4 octombrie, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”). „Mutat de la noi” (Turneul Dezrădăcinării) este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*