RETOLD. Modelarea 3D pentru îmbunătățirea experiențelor muzeale la ASTRA

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduiește în perioada 26-31 martie 2023 întâlnirea partenerilor implicați în proiectul RETOLD (2020-2024).

FOTO: Muzeul ASTRA

Este vorba despre un proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Europa Creativă, o inițiativă culturală de nivel european, organizată în premieră și care are ca scop documentarea, digitalizarea și promovarea patrimoniului muzeal.

În acest cadru, vor fi prezenți la Sibiu 11 membrii ai tuturor partenerilor angrenați în implementarea proiectului, și anume: EXARC (Olanda) care este și liderul de proiect, Stiftung Stadmuseum Berlin (Germania), Steinzeitpark Dithmarschen (Germania), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania) și Nüwa Digital Media Content Production Studios Ltd (Irlanda).

,,Întâlnirea de la Sibiu are menirea de a testa și îmbunătăți instrumentele de lucru dezvoltate în vederea digitizării, documentării și promovării patrimoniului construit din muzeele în aer liber, dar și a meșteșugurilor de odinioară. În acest context, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului oferă partenerilor implicați mediul propice pentru desfășurarea workshop-urilor de învățare și utilizare a tehnologiilor precum fotogrametria și modelarea 3D în vederea îmbunătățirii experiențelor muzeale atât pentru specialiști, cât și pentru publicul vizitator, nu doar on-site, ci și în mediul online. Instrumentele dezvoltate în cadrul proiectului vor duce la o consolidare a cadrului de cercetare și interpretare a muzeelor ​​în aer liber și, în cele din urmă, sustenabilitatea pe termen lung a muzeelor ​​în aer liber ca păstrători ai moștenirii culturale.”, a declarat Dr. George Tomegea, muzeograf Muzeul ASTRA.

Muzeul ASTRA, în calitate de partener RETOLD, contribuie la acest proiect cu realizarea unor formate standard pentru documentarea construcțiilor și meșteșugurilor, precum și cu materiale foto-video despre patrimoniul muzeal al instituției.

Sesiunea deschisă publicului este programată pentru luni, 27 martie 2023, între orele 9:30 – 11:00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*