CALIFICARE! FC Hermannstadt – Chindia 4-1 (3-1). Să vină liderul!

FC Hermannstadt și-a asigurat în această seară calificarea în sferturile Cupei României de pe primul loc al Grupei D, după o victorie categorică la Mediaș în fața Chindiei Târgoviște, scor 4-1 (3-1). Astrele s-au aliniat din nou pentru sibieni, care aveau neapărată nevoie de victorie azi, dar se aflau și la mâna rezultatelor înregistrate în Grupa D. În cazul unor succese a CSU Craiova în meciul cu FC Argeș și a echipei de liga a 3-a Ocna Mureș în fața Minerului Baia Mare, cele două echipe victorioase ar fi mers braț la braț în sferturi.  CSU Craiova a cedat însă surprinzător cu 1-2, iar Ocna Mureș cu 0-6.

foto: facebook/FC Hermannstadt

Echipa sibiană a convins din nou în această seară, după atâtea meciuri cu probleme, chiar înaintea revenirii pe Municipal pentru partida cu Farul. Măldărășanu a început cu Letica – Butean, Antoche, Bejan, Isaah, Medina – Petrescu, Mino Sota, Iancu – Buhăceanu, Babic

FC Hermannstadt a deschis repede scorul, prin vârful Vali Buhăcianu (‘3), reintrodus titular. Gol din 6 metri, de atacant pur-sânge. Zece minute mai târziu, celălalt vârf, Matko Babic, a sporit diferența în același stil, reluând în plasă o minge revenită din bară, la un șut al căpitanului Petrișor Petrescu. Oaspeții au replicat prin Jipa, în minutul 18, pentru 1-2, dar Dragoș Iancu (‘32) a făcut 3-1, acesta reluând în plasă o minge respinsă greșit în față de Eșanu, portarul oaspeților.

Sibienii s-au încălzit mai bine la cabine, iar Matko Babic (‘49) a făcut dubla: 4-1. La adăpostul acestei diferențe confortabile, echipa noastră a gestionat perfect, evitând accidentările pe un teren care a rezistat totuși bine până la final. S-a terminat 4-1, iar echipa sibiană merge în sferturile de finală.

Cu moralul refăcut în urma succesului din această seară, FC Hermannstadt își pune mari speranțe acum într-un debut cu dreptul pe noul stadion Municipal. Echipa sibiană urmează să întâlnească liderul Farul Constanța, sâmbătă 10 decembrie, de la ora 19, într-o arenă care se anunță arhiplină.

CLASAMENT FINAL GRUPA D

sursa: fotbal-flash.ro

Până acum și-au mai asigurat calificarea în sferturile de finală Sepsi Sf. Gheorghe și FCU Craiova

DECLARAȚII DUPĂ MECI

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*