Saivan în pericol, în zona de câmp a localității Cristian

Un saivan aflat în zona de câmp a localității Cristian a fost în pericol în această după- amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la vegetația uscată.

Un apel venit pe numărul de urgență 112 în jurul orei 18.00 anunța un incendiu de vegetație uscată și resturi vegetale în zona de câmp a localității Cristian cu pericol de propagare la un saivan cu animale aflat în acea zonă.

Spre locul indicat s-au mobilizat pompierii militari ai Detașamentului Sibiu cu 2 autospeciale de stingere precum și membrii SVSU Cristian cu 1 autospecială cu apă.

Conform ISU, intervenția promptă a forțelor mobilizate a condus la limitarea incendiului și înlăturarea pericolului de extindere.

Au ars aproximativ 5 ha de vegetație uscată și resturi vegetale și a fost salvat saivanul aflat în apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea focului deschis în spatii deschise.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*