Sala ”Henry Selbing” a Filarmonicii Sibiu se redeschide publicului

Sala ”Henry Selbing” a Filarmonicii Sibiu se redeschide publicului, miercuri 23 iunie 2021, cu Concertul Cameral ”Beethoven a Tre” susținut de trio-ul ”Musica Viva”. Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu și online pe platforma iabilet.ro!

 

Trio-ul ”Musica Viva”, compus din Andreea Butnaru – pian, Adrian Florescu – vioară și Florin Mitrea – violoncel vor susține un Concert Cameral în Sala Henry Selbing a Filarmonicii Sibiu, cu începere de la ora 19, fiind primul eveniment cu public în acest spațiu, după mai bine de 8 luni. Programul ales pentru acest eveniment este unul exclusiv Beethoven, respectiv Trio op. 97 în Sib major – “Arhiducele” și Trio op. 1, nr. 3, în do minor.

Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput şi realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice, cu tematici special concepute a fi originale şi autentice. Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere unor proiecte de succes realizate în ţară şi în străinătate. În 2013, Musica Viva a fost unul dintre ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii Europene de Radio.

Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu și online pe iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 30 de lei. Informații la tel. 0735566486. Purtarea măștii de protecție este obligatoarie pentru publicul prezent la concert. Pentru a respecta normele sanitare în vigoare, spectatorilor prezenți li se va măsura temperatura, iar fiecare dintre aceștia vor trebui să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în sală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*