Se închide circulația pe un tronson al străzii Luptei. Lucrările de modernizare a cartierului de blocuri Hipodrom I se apropie de finalizare

Modernizarea cartierului de blocuri Hipodrom I se apropie de finalizare. Luni, 4 iulie s-a așternut primul strat asfaltic pe străzile Porumbacului și Cernei, urmând ca aceste lucrări să se finalizeze în cursul zilei de marți, 5 iulie.  

De marți, 5 iulie încep și lucrările de modernizare a străzii Luptei, ultima lucrare din proiectul de modernizare a cartierului. Se va reface structura asfaltică a carosabilului și a trotuarelor de pe această stradă și se vor înlocui inclusiv bordurile.

Pentru execuția lucrărilor este necesară închiderea traficului, dar aceasta se va institui pe tronsoane, pentru a permite ocolirea pe străzile adiacente. Astfel, de marți, 5 iulie, circulația se va închide pe primul tronson în lungime de aproximativ 600 metri, între str. N. Iorga și Aleea Roșiorilor. Precizăm că circulația va fi totuși permisă dinspre str. Iorga spre str. Rahovei, pe Aleea Geniștilor. De asemenea, rezidenților li se va permite accesul pe stradă, în regim de șantier.

Șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare. De asemenea, traseul 11 de transport public, care tranzitează această stradă, va fi deviat – mai multe detalii pe  https://tursib.ro/.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*