Și-a amenințat cu moartea un vecin

Polițiștii Secției Nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut ieri un localnic în vârstă de 46 de ani, cercetat penal pentru amenințare.

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi amenințat cu moartea un vecin, în vârstă de 52 de ani.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*