Și-a tăiat prietenul cu briceagul. Drogurile și alcoolul i-au aburit mintea

Scandal în toată regula la Cisnădie. Au băut, s-au drogat, apoi un tânăr a fost tăiat. Iată comunicat primit azi în redacție de la prim-procurorul Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

La data de 21 februarie, în jurul orei 12:00, un bărbat în vârstă de 42 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, în timp ce se afla într-un imobil din Cisnădie, pe fondul consumului de droguri şi băuturi alcoolice, a înjunghiat un bărbat în vârstă de 25 ani, născut în judeţul Iaşi, domiciliat în judeţul Sibiu, în zona toracică stângă, cu un briceag pus la dispoziţie de complicele său, cel de-al doilea inculpat, bărbat, în vârstă de 25 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu.

Rănile provocate victimei i-au pus viaţa în primejdie şi necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, existând date că fapta constituie infracţiunea de tentativă de omor.

S-a dispus extinderea urmăririi penale pentru tentativă de omor şi complicitate la tentativă de omor, în aceeaşi dată fiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunilor anterior precizate, acestea dobândind calitatea de suspecţi în cauză.

Ieri, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore  a celor doi suspecţi, iar azi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi suspecţi, aceştia dobândind calitatea de inculpaţi în cauză.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului urmând a se pronunţa în cursul zilei cu privire la această propunere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*