SIBEX, absorbită de BVB

Piața de capital autohton se consolidează. Bursa de Valori București (BVB) lansează un proces care poate conduce în final la îmbunătățirea arhitecturii pieței de capital. În data de 29 aprilie, BVB a făcut primul pas pe calea de a deveni unicul operator de piață din România pentru tranzacționarea tuturor categoriilor de instrumente financiare.

Au fost trimise invitații către mai multe firme independente de consultanță, solicitând exprimarea interesului și ofertele pentru studiul de due diligence al SIBEX, operator de piață cu sediul în Sibiu, și, eventual, pentru evaluarea care poate constitui un element indispensabil al unei fuziuni prin absorbție, ce poate fi avută în vedere în viitor. „Acesta este un pas semnificativ, aliniat în mod logic cu toate eforturile și proiectele care au fost puse în aplicare de către Bursa de Valori București, având ca scop înlăturarea barierelor care împiedică dezvoltarea pieței de capital din țara noastră”, a declarat Lucian Anghel, președinte al Consiliului de Administrație al BVB.

Varianta Sibiu

În contextul proiectului demarat de acţionarii bursei de la Sibiu încă din toamna anului trecut, care viza materializarea în viitorul apropiat a unor forme de colaborare mai strânse între SIBEX şi BVB, inclusiv sub forma unei fuziuni, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 28 aprilie, acţionarii SIBEX au confirmat sprijinul pentru proiectul de consolidare a pieţei de capital autohtone, ca proiect de infrastructură majoră pentru piaţa de capital locală în cadrul căruia SIBEX îşi poate aduce prin expertiza şi resursele proprii o contribuţie semnificativă la dezvoltarea pieţei de capital locale. Astfel, Consiliul de Administraţie al SIBEX a înaintat o invitaţie membrilor Consiliului de Administraţie al BVB pentru organizarea în perioada 11 – 13 mai a unei întâlniri comune, în cadrul căreia să fie agreat un calendar concret de lucru care să stea la baza implementarii efective a proiectului de consolidare a pieţei de capital autohtone.

 „Consiliul de Administraţie al SIBEX consideră că doar printr-un efort consolidat se va putea susţine creşterea competitivităţii pieţei de capital din România la nivel regional şi îşi reafirmă cu această ocazie implicarea şi susţinerea activă a procesului de promovare a pieţei de capital locale la statutul de piaţă emergentă, fără însă a ignora rolul funcţional al unei pieţe de derivate în economia unei pieţe de capital emergente şi contribuţia semnificativă pe care produsele financiare derivate, cum sunt cele oferite de SIBEX, o pot aduce la creşterea sustenabilă a eficienţei şi lichidităţii pieţei activului support“, se arată într-un comunicat al SIBEX.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*