Sibianul care a furat o cameră foto de 3.000 de euro a ajuns după gratii

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a sibianului care a furat o cameră foto de 3.000 de euro, pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

La data de 6 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 27 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv furt.

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 16 aprilie a.c., între orele 00,00 – 01,30, ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Sibiu de unde ar fi sustras o cameră foto în valoare de 3.000 de euro. De asemenea, la data de 11 mai a.c., în jurul orei 20,00, ar fi sustras un telefon mobil din curtea unui alt imobil din municipiu.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 6 iunie a.c., polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*