Sibiu Jazz Festival își ia „la revedere” până la ediția cu numărul 50

Sibiu Jazz Festival 2019 și-a luat „la revedere” de la iubitorii acestui gen muzical până anul viitor, când va fi organizată ediția jubiliară a festivalului.

Fanii genului își pot nota deja în agendă perioada 14-17 mai 2020, când se va derula a 50-a ediție, la care sunt așteptate nume sonore din jazzul românesc și internațional. Până atunci, Sibiul va găzdui un scurt intermezzo jazzistic în perioada 1-3 noiembrie, când va avea loc Sibiu Jazz Competition 2019.

Ediția de anul acesta a festivalului s-a încheiat duminică seara și a reunit pe scenă peste 70 de artiști din 12 țări, iar în audiență nu mai puțin de 20.000 persoane, inclusiv la evenimentele conexe. Sibiul, „cetatea jazzului” timp de patru zile, a marcat câteva recorduri interesante:

  • cel mai lung concert: Conexión Cubana, aproximativ 3 ore
  • cel mai așteptat concert: Electrocutango, peste 5.000 spectatori
  • cel mai dansat concert: Conexión Cubana

Sibiu Jazz Festival, cel mai longeviv festival de jazz din România, a inclus în acest an concerte pentru toate gusturile, de la jazz clasic, flamenco-jazz, world music și blues la muzică latino. Printre artiștii care au ținut capul de afiș s-au numărat cvintetul norvegian Electrocutango, Conexión Cubana, Sergio de Lope Quintet, Adi Bărar Band și altele.

Copiii s-au bucurat de un program special dedicat lor: Jazz for Kids, o introducere în lumea jazzului sub îndrumarea unor muzicieni profesioniști. În completarea experienței festivalului, pentru a marca anul în care Sibiul este Regiune Gastronomică Europeană, evenimentul a inclus și o zonă cu 14 standuri cu specific culinar diferit, din America Latină până în Thailanda, cu popasuri în Italia sau SUA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*