„Știți cum arăta România acum 20 de ani?”

„Eu sunt cetățean UE!”, este o afirmație care vine însoțită de drepturi, obligații și beneficii europene. Implicit, „Ce știi despre Uniunea Europeană?” poate fi întrebarea adresată tinerilor elevi europeni care participă în trimestrul IV la Caravana regională de informare privind Uniunea Europeană. Reprezentanții Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, alături de tinerii de la Asociația „Forum Apulum”, organizază în perioada următoare întâlniri la Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Brașov, Sibiu și Alba Iulia. Discuțiile cu elevii de liceu vor fi purtate simplu cu aspecte despre ce știu ei sau ce au auzit despre Uniunea Europeană.

Cum pornesc discuțiile cu elevii

„Ora interactivă de cetățenie europeană începe cu un exercițiu de imaginație”, spun reprezentanții Europe Direct Regiunea Centru. ”Știți cum arăta România acum 15-20 de ani și cum s-a schimbat datorită fondurilor și politicilor europene? În 1998 blocurile și orașele erau cam toate la fel și aveau o culoare gri – de beton, erau cozi la care stăteai o zi sau două pentru vize pe pașaport sau la control vamal pentru ieșirea din țară, un minut de vorbit la telefonul mobil costa 7 lei, pe internet se găseau informații generale, majoritatea magazinelor erau de tip bazar cu marfă turcească și nu se returna nici un produs, puteai cumpăra haine și electrocasnice doar din magazin, drumurile aveau gropi sau denivelări și nu prea existau două benzi pe sens, singura autostradă erau cei 100 de km București-Pitești, spitalele aveau echipamente vechi, toate școlile aveau săli de clase, bănci și aparatură vechi, nu existau computere în școli sau, dacă vedeai, erau 1, 2 bucăți de mărimea unui ghiozdan plin”. Așa încep discuțiile, încercând să se ilustreze faptul că aceste condiții de azi nu sunt cele pe care le-am avut mereu sau pe care le-am fi avut dacă România nu era stat membru UE. Restul vine de la sine datorită imaginației elevilor

Problemele de astăzi ale Uniunii

De la prezentarea evoluției României trecem la prezentarea situației de la nivel european. „Credeți cumva că sunt puse în pericol în ziua de azi aceste drepturi sau beneficii? La nivel european, unii politicieni au un discurs care propune cetățenilor o separare a țării lor de UE, în alte țări este adusă în discuții doar contribuția la bugetul Uniunii Europene nu și veniturile obținute în toate domeniile datorită participării la UE, unii nu respectă principiile unui stat de drept, Marea Britanie a votat ieșirea din UE. Pe acest fond, Comisia Europeană a identificat cinci posibile scenarii pentru viitorul Europei, și consultă cetățenii în ce direcție vreți să mergem: fiecare cu viteza lui? Vreți să facem mai mult împreuna? Vreți, din contră, să facem mai puțin împreună? Vreți doar unii dintre voi și doar pe anumite domenii să mergeți împreună? Decideți, fiindcă de voi, cetățenii europeni, depinde viitorul spre care se va îndrepta Uniunea Europeană”.

„Această campanie se desfășoară în contextul în care liceenii își doresc să afle informații despre UE, dar oferta educațională pe teme europene este aproape inexistentă în licee.”

Simion Crețu | director general ADR Centru

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*