Zile de sărbătoare la Mitropolia Ardealului

Slujbă de Te Deum, ieri, în capela Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna”, prin care a fost sărbătorită Ziua numelui primit la călugărie de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Astăzi se împlinesc 26 de ani de la hirotonia întru arhiereu a ÎPS Laurențiu.

foto: Costin Chesnoiu/mitropolia-ardealului.ro

Un sobor de preoți și diaconi condus de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoioagă, membrii permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, Pr. Prof. Dr. Habil. Daniel Buda, consilieri eparhiali, protopopi, stareți, preoți, monahi, monahii și credincioși s-au strâns la capela instituției de învățământ teologic să se roage pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu şi să-l felicite la ceas aniversar. În acelaşi timp, ziua Sfântului arhidiacon Laurențiu precede ziua în care ierarhul sărbătoreşte împlinirea a 26 ani de la hirotonia întru arhiereu, astfel încât momentul aniversar a fost unul deosebit, transmite Mitropolia Ardealului.

Pr. prof. dr. Daniel Buda – decanul Facultății de Teologie din Sibiu, a vorbit despre însemnătatea numelui purtat de Înaltpreasfinția Sa. „Laurențiu, este un nume vechi, pre-roman, care înseamnă „cel care poartă lauri“. În antichitate, laurii erau purtați de către învingătorii în războaie și de către învingătorii în arene. Sf. Apostol Pavel îl compară pe creștin cu un luptător din arenă, care a învins și care poartă cununa. Prin Sf. arhidiacon Laurențiu și prin faptul că el a încreștinat acest nume la origine păgân, numele său primește o semnificație puțin mai deosebită, anume acela care poartă laurii duhovnicești, de cel care este încărcat de virtuți, de cel care din punct de vedere spiritual, a purtat și a câștigat lupta cea bună.”, a menționat pr. prof. dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu (foto: Costin Chesnoiu/mitropolia-ardealului.ro)

„În continuare, arhimandritul Ioachim Tomoioagă, a adresat cuvintele de mulțumire și de felicitare din partea tuturor celor prezenți, subliniind implicarea duhovnicească și statornică a Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu în toate lucrările pastorale, misionare și sociale din Arhiepiscopia Sibiului, oferind ierarhului în semn de prețuire din partea Permanenței Consiliului Eparhial, a cuvioșilor și cuvioaselor maici pe care le păstorește, a clerului și a poporului dreptcredincios, cărora le poartă multă dragoste și grijă și pe care îi are mereu în rugăciuni, crucea și engolpionul, însemnele arhierești, care vor deveni însemnele oficiale ale Eparhiei Sibiului.

În cuvântul de mulţumire, Înaltpreasfințitul Laurenţiu a amintit faptul că sărbătoarea Sfântului Laurențiu a pregătit, în urmă cu 26 ani, momentul cel mare prin care a primit harul arhieriei, o chemare deosebită din partea lui Dumnezeu şi o responsabilitate aparte. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța pe care o au numele purtate de noi ca și creștini. „Numele fiecăruia dintre noi, pe care l-am primit la Botez, are o încărcătură spirituală puternică, plină de iubire și de potențial, care se revarsă spre cel de lângă noi, atunci când îi pomenim numele, realizându-se astfel comuniunea.”, a spus Părintele Mitropolit.

La final, cei prezenți i-au oferit flori IPS Mitropolit Laurențiu, împreună cu urările specifice acestui moment aniversar deosebit.“, a transmis Mitropolia Ardealului.

foto: Costin Chesnoiu/Mitropolia Ardealului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*